Smartphone

Dacă ne gândim la numărul ridicat de smartphone-uri chinezeşti lansate în ultima perioadă, am putea spune că Oukitel U15S este un nou terminal de pluton. Cu toate aceste telefonul aduce câteva specificaţii interesante pentru categoria sa de preţ: display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core MediaTek, 4 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli (prin interpolare) şi Android 6.0 Marshmallow ca sistem de operare.

Marele minus pentru Oukitel U15S este dat de bateria foarte mică, doar 2450 mAh. Chiar dacă aceasta dispune de tehnologie de încărcare rapidă, sunt aproape sigur că autonomia oferită nu este una pe măsura aşteptărilor. Dacă treceţi peste acest impediment, Oukitel U15S este în teorie o alegere bună, mai ales dacă ne gândim la preţul actual de achiziţie de 139.99 dolari (aproximativ 690 lei cu TVA inclus). Mai multe detalii despre smartphone puteţi găsi în acest link.

oukitel-u15s51

Specificaţii complete pentru Oukitel U15S:

  • display IPS Sharp de 5.5 inch cu rezoluție 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 2.5D;
  • procesor MediaTek MT6750T de tip octa-core la 1.5 GHz, 4 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • dual-sim, 4G Cat.6, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, cititor de amprentă;
  • 13 Megapixeli ce interpolat urcă la 16 Megapixeli, senzor Panasonic, OIS, autofocus și LED flash, cameră frontală de 5 Megapixeli ce interpolat urcă la 8 Megapixeli;
  • baterie de 2450 mAh, 170 gr. și 7.6 mm grosime.

oukitel-u15s-3

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.