Get ready to race Challenge 21 Diverse

Pe 15 august, cu ocazia etapei a 5-a a Romanian Endurance Series, ce va avea loc la Târgu Mureș, se dă startul primelor calificări Time Trial pentru un loc în marea finala Logitech G Challenge, din Statele Unite. În etapele preliminare, participanții vor trebui să obțină cei mai buni timpi pe circuit în mediul de simulare Assetto Corsa Competizione pentru a se califica în rundele următoare. Ulterior, câștigătorul finalei din România va concura împotriva celor mai buni sim raceri din întreaga lume în finala ce va avea loc în Las Vegas. Mașina oficială a competiției Logitech G Challenge este McLaren 720S GT3.

Competiția organizată pentru prima dată în țara noastră se desfășoară în parteneriat cu Racing League Romania și va oferi o serie de provocări inedite pentru pasionații de motorsport și eSports.

Logitech G Challenge România se va derula conform programului:

  • Faza de calificări sub formă de Time Trial: „Romania Trial Phase 1”(16-29 august) și „Romania Trial Phase 2” (13-26 septembrie);
  • Două seri ce programează curse de calificare aferente fiecărui Time Trial, ce vor avea loc pe 4, respectiv 5 octombrie;
  • Seara semifinalelor (18 octombrie);
  • Finala la nivel național (noiembrie 2021, data exactă va fi anunțată ulterior).

Câștigătorul Logitech McLaren G Challenge ediția 2021 (Las Vegas) va avea șansa de a experimenta atmosfera din culisele McLaren Technology Center și de a-l cunoaște pe Lando Norris, pilotul echipei McLaren F1. Totodată, câștigătorul va trăi experiența VIP la Marele Premiul de Formula 1 al Marii Britanii din 2022 și multe alte experiențe interesante.

Cei care vor să afle detalii complete despre ediția Logitech McLaren G Challenge România 2021 pot parcurge Regulamentul Oficial al competiției.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.