Smartphone

Pe 11 mai Sony va lansa primele sale smartphone-uri pe anul acesta – Sony Xperia 10 IV şi Xperia 1 IV. Zvonurile au tot curs în ultimele zile, astfel că vă putem prezenta câteva detalii despre fiecare device, cât şi preţurile din Europa.

Sony Xperia 10 IV va fi modelul “accesibil”. Acesta ar urma să dispună de un display OLED de 6 inci, procesor Qualcomm Snapdragon 690 de tip octa-core cu Adreno 619L în poziţia de GPU, 6 GB RAM, 128 GB spaţiu de stocare, cameră triplă, baterie de 4000 mAh şi Android 12.

Acest telefon va fi disponibil pe  albastru, verde, mov şi alb şi va costa 499 euro. Oare cine va plăti aproape 2500 lei pe un device cu Qualcomm Snapdragon 690 ?

Sony Xperia 1 IV va fi flagship-ul, va fi cel mai cel dintre smartphone-urile Sony pe 2022. Acesta ar urma să aibă un ecran OLED de 6.5 inci cu rezoluţie 4K, rată de refresh de 120Hz şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 cu Adreno next-gen drept GPU, 12 GB RAM, 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă cu 3 x 48 Megapixeli, optică ZEISS şi baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 45W.

Telefonul va fi disponibil pe negru, mov şi alb la un preţ de 1399 euro. Şi totuşi, sunt aproape 7000 de lei.

Sursa: gizmochina.com