Smartphone

POCO C50 este cel mai nou smartphone al celor de la POCO, un telefon din categoria celor mult prea ieftine ca să merite atenţia noastră.

Sigur, în ţările emergente un astfel de dispozitiv poate avea succes, însă în România nu prea îi dau şanse, mai ales că diferenţa de preţ între el şi alte modele mai potente este prea mică pentru a nu profita.

POCO C50 are un design simplu, construcţie din plastic şi face parte din programul Android Go. Iată lista completă a specificaţiilor tehnice:

  • display IPS LCD de 6.52 inci cu rezoluție 1600 x 720 pixeli, aspect 20:9, luminozitate de până la 400 nits, certificare P2i ce atestă rezistenţa la picături de apă;
  • procesor MediaTek Helio A22 dezvoltat pe 12nm de tip quad-core, IMG PowerVR GE GPU, 2 / 3 GB RAM și 32 GB spaţiu de stocare, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 12 Go Edition;
  • dual-sim, 4G LTE, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5.0, radio FM, jack de 3.5 mm, port microUSB 2.0, GPS, Glonass, scanner de amprente;
  • 8 Megapixeli cu f/2.0, 2 Megapixeli cu f/2.4 pentru adâncimea de câmp, filmează la 1080p cu 30 fps;
  • cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.2 ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 10W, 192 gr. și dimensiuni de 164.9 x 76.75 x 9.09 mm.

Interesant la acest POCO C50 este că rulează Android 12 Go Edition curat, fără interfaţa MIUI, dispune de scanner de amprentă, iar plasticul de pe spate imită pielea.

Preţul în India ?

  • varianta cu 2 GB RAM – 79 dolari;
  • varianta cu 3 GB RAM – 88 dolari.

Sursa: gsmarena.com