Retelistica

Digi Mobil a început sistemul de rate pe factură prin 2014, erau trei opțiuni (3, 6 sau 12 luni) + avans în funcție de produs. În urmă cu ceva timp au sistat programul și la câteva luni distanță a început colaborarea cu ING. 

Am primit un pont de la un cititor cum că Digi Mobil ar testa un sistem de rate fără credit ING. Oferta ar fi națională și are confirmare pentru Pitești, Sibiu și Galați. Ar fi un sistem pe care-l scot în față la portare a unei cartele sau abonament.

Bineînțeles că am dat și mail către PR-ul Digi spre a le cere opinia pe subiect, dar până la momentul în care această știre este urcată pe site nu am primit răspuns.

De-a lungul timpului, aș spune că RCS-RDS / pardon, Digi Communications ne-a învățat cu debutul unor servicii fără a oferi informații în acest sens (nu de la bun început, la câteva săptămâni după ce se știa de ele). Am și câteva exemple:

  1. 4G-ul pe 2100 MHz cu extensie a licenței pe 3G (informația am dat-o în premieră prin intermediul cititorilor de pe site, după aceea a venit comunicat de la ANCOM și în cele din urmă de la Digi Mobil);
  2. Ratele prin ING au debutat gradual, mai întâi în două locații din București, după aceea la nivelul capitalei etc.

Revin cu mai multe informații pe acest subiect din momentul în care avem o reacție oficială. Din punctul meu de vedere pot să spun că mutarea ING a fost curajoasă și dincolo de ceea ce ei ne-au obișnuit (accent pe orașele mari și de nivel mediu). Presupun că a fost un test la scară largă prin care au adunat feedback util. Între timp, Digi Communications aș spune că știe care sunt clienți ce plătesc la timp (suficient să se uite pe istoricul din ultimii ani, au deja clientelă relativ mare pe telefonia mobilă etc).

Update: Răspunsul Digi Mobil îl găsiți aici

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.