gAuto

După săptămâni bune în care ne-am uitat cum preţurile la carburanţi au crescut aproape zilnic, iată că apare firav o mică luminiţă la capătul tunelului.

De la începutul lunii iulie a intrat în vigoare compensarea de 50 de bani / litru implementată de Guvern, iar de câteva zile bune preţul barilului de petrol a scăzut constant, ajungând astăzi la aproximativ 104 dolari. Toate acestea au dus la scăderea preţurilor carburanţilor.

În prezent în fiecare judeţ din ţară există staţii de alimentare ce practică 7.9 lei / litru la benzină sau chiar mai jos, iar în ceea ce priveşte motorina avem 8.54 lei / litru sau mai jos.

Conform peco-online.ro, minimele absolute sunt de 7.83 lei / litru la benzină la staţia Petrom de pe strada Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sector 5, Bucureşti şi de 8.49 lei / litru la motorină la staţia Socar de pe Calea Târgu Jiu, nr.58, Târgu Cărbuneşti, Gorj.

Potrivit președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, „prețul la pompele din România a scăzut în medie în ultima săptămână cu circa 20 de bani sau 2,5%. Această situație se datorează scăderii cotațiilor țițeiului față de luna iunie 2022, scăderii cotațiilor la benzină și la motorină față de aceeași perioadă, dar și a scăderii cursului leu/dolar. Alte elemente importante care au determinat această situație sunt legate de reluarea funcționării uneia dintre cele mai mari rafinării din zona Central Europeană (cea a MOL din Ungaria – n.r.) și pregătirea repunerii în funcțiune a celei de a doua mari rafinării din aceeași zonă oprită în urmă cu o lună (cea a OMV de lângă Viena – n.r.). Chiar și faptul că nu s-a oprit conducta CPC care aduce o parte din țițeiul Kazah în Europa a contribuit la situația de astăzi”.

Via: profit.ro