Smartphone

Nu a trecut prea mult timp de când a fost lansat Samsung Galaxy Note II şi cu toate acestea astăzi au apărut deja pe internet primele zvonuri despre fratele mai mare, Galaxy Note III.

Conform acestor zvonuri, smartphone-ul se pare că va dispune de un display OLED de 6,3 inch cu o rezoluţie Full HD, 3 GB de RAM, un procesor Exynos quad-core Cortex A 15 şi va rula Android 5.0 Key Lime Pie. În plus, se spune că Samsung va pune în sfârşit accentul şi pe baterie şi că noua versiune de Galaxy Note va avea o baterie ce va oferi o autonomie mult mai bună decât ce oferă actualul Galaxy Note II.

Personal, consider display-ul de 6,3 inch exagerat de mare. Deja ne apropiem de zona tabletelor şi sincer, nu m-aş vedea mergând pe stradă cu o semi-cărămidă în mână. Un smartphone de 4,7 inch consider că e mai mult decât suficient pentru un telefon. Vouă v-ar plăcea un smartphone cu un display de 6,3 inch?

Sursa: bgr.com