gAuto

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat prin intermediul unui comunicat de presă că în urma controalelor realizate la 766 de service-uri auto în perioada 15 iunie – 10 iulie a amendat 500 dintre acestea cu o valoare totală de peste 1.4 milioane lei.

Reprezentanţii ANPC au vizat respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea sau promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor auto. Iată ce nereguli au descoperit:

  • practici incorecte (constrângea consumatorilor să accepte condițiile contractuale, respectiv renunțarea la exercitarea dreptului de proprietate asupra autovehiculului, adică împiedicarea ridicării autovehiculului reparat în cazul neachitării integrale a facturilor de reparație aferente acestuia, indiferent dacă aceste facturi sunt achitate de către consumator sau de către o firmă de asigurări care a acceptat devizul de reparație; prezența în contract a penalităților doar din partea consumatorilor);
  • lipsa totală sau parțială a autorizațiilor de funcționare;
  • prestarea serviciilor de reparații auto fără prezentarea informațiilor referitoare la timpul de realizare a lucrărilor care făceau obiectul devizelor de lucru, folosirea notelor de comandă incomplete sau neeliberarea bonului fiscal pentru lucrările realizate;
  • lipsa totală sau parțială a precizărilor cu privire la garanția pieselor de schimb sau a lucrărilor realizate;
  • nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție;
  • neinformarea privind timpul de realizare a lucrărilor de prestare a serviciilor;
  • lipsa totală sau parțială a elementelor de informare-caracterizare de pe eticheta produsului sau etichete netraduse în limba română pentru piesele de schimb auto de import;
  • afișarea tarifelor fără să conțină TVA conform legii;
  • lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare);
  • utilizarea aparatelor de măsură fără dovada verificării metrologice;
  • nespecificarea duratei imobilizării autovehiculului sau prezența devizelor nesemnate de client;
  • lipsa certificate ISCIR pentru elevatoare;
  • lipsa autorizației de mediu sau a reînnoirii acesteia pentru camera de vopsit;
  • desfășurare activități fără existența autorizației RAR.

Acum nu ştiu dacă comisarii ANPC au fost trimişi să găsească nod în papură la toată lumea, însă eu cred că e o problemă dacă din 766 de service-uri verificate, 500 au primit amendă.

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.