Diverse

În data de 6 noiembrie Broadcom anunţa că a făcut o ofertă de achiziţie companiei americane Qualcomm. Aceasta era de aproximativ 103 miliarde de dolari (70 dolari /acţiune), sumă la care se mai adăuga şi ştergea unor datorii în valoare de 25 miliarde de dolari. În total s-ar fi ajuns la frumoasa cifră de 128 miliarde de dolari.

La fix o săptămână distanţă, Qualcomm a anunţat printr-un comunicat de presă că respinge propunerea Broadcom deoarece aceasta “subevaluează dramatic compania şi vine cu incertitudini semnificative legate de autorităţile de reglementare”. Qualcomm susţine că poziţionarea sa de top în segmentul tehnologiei mobile, cât şi viitoarele posibilităţi de creştere, dovedesc că potenţialul companiei este uriaş.

Chiar dacă răspunsul Qualcomm este unul ferm, surse din piaţă susţin că Broadcom nu va ceda şi va reveni cu o nouă ofertă ce se va situa între 125 şi 130 miliarde de dolari (85-90 dolari/acţiune). Dacă achiziţia se va realiza, se va crea un gigant în domeniu cu o capitalizare de peste 200 miliarde de dolari şi peste 44.000 de angajaţi.

Sursa: qualcomm.com

Categorii: diverse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.