Hardware

Qualcomm Snapdragon 8150 este cu siguranţă un procesor foarte aşteptat, mai ales că majoritatea flagship-urilor din 2019 îl vor folosi. Cele mai noi surse ne spun că producătorul american va lansa acest procesor pe 4 decembrie în cadrul Qualcomm Technology Summit.

Se pare că mai mulţi reprezentanţi ai presei de specialitate au început să primească deja invitaţiile pentru acest eveniment, iar pe una dintre aceste invitaţii apare motto-ul “îndrăzneşte să trăieşti prima experienţă 5G mobilă”.

Qualcomm Snapdragon 8150 se anunţă a fi cel mai puternic procesor mobil din 2019. În cel mai recent test apărut în AI Benchmark (evidenţiază performanţa în aplicaţiile ce utilizează algoritmi de inteligenţă artificială), procesorul celor de la Qualcomm a obţinut un rezultat aproape dublu comparativ cu generaţia anterioară (actualul Qualcomm Snapdragon 845), dar şi cu mult promovatul Huawei HiSilicon Kirin 980.

Nici în AnTuTu nu stă rău, Qualcomm Snapdragon 8150 obţinând peste 362.000 puncte, puţin peste Apple A12 şi mult mai bine decât Huawei HiSilicon Kirin 980.

Qualcomm Snapdragon 8150 va fi un procesor octa-core construit pe un proces de 7 nm şi va fi ajutat de acceleratorul grafic Adreno 640, cel care se anunţă a fi cu peste 20% mai puternic decât Adreno 630.

Sursa: gizchina.com