Retelistica

RCS-RDS a anunțat obținerea unui împrumut de 850 milioane euro prin emiterea de obligațiuni.

Societatea dorește să își informeze acționarii și investitorii că la data de 29 ianuarie 2020, RCS&RDS a determinat cu succes prețul ofertei de (i) obligațiuni senioare garantate în valoare de 450 milioane Euro cu o rată a dobânzii de 2,5% pe an și cu scadența în 2025 și (ii) obligațiuni senioare garantate în valoare de 400 milioane Euro cu o rată a dobânzii de 3,25% pe an și cu scadența în 2028.”, a anunțat pe bursă grupul DIGI.

Sutele de milioane de euro urmează a fi folosit pentru:

  • (a) pentru replata anticipată a sumei aferente principalului Obligațiunilor 2023, în sumă de 550 milioane Euro și pentru plata sumei de 22,3 milioane euro reprezentând prima de replată anticipată și dobânda acumulată, dar neplătită, către deținătorii Obligațiunilor 2023;
  • – (b) pentru rambursarea anticipată și/sau rambursarea unei sume de aproximativ 88,9 milioane Euro (calculată la cursul de schimb RON/Euro afișat de Banca Națională a României pentru data de 23 ianuarie 2020), reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de Grup la data de 7 octombrie 2016 (astfel cum a fost modificat la data de 16 octombrie 2017 și la data de 5 iunie 2019), încheiat, printre alții, între RCS&RDS, în calitate de împrumutat, și BRD-Groupe Société Générale S.A., Citibank, N.A., London Branch, ING Bank N.V. și UniCredit Bank S.A., în calitate de aranjori principali;
  • – (c) pentru rambursarea anticipată a unei sume de aproximativ 73,4 milioane Euro (calculată la cursul de schimb RON/Euro afișat de Banca Națională a României și/sau la cursul de schimb HUF/Euro afișat de Banca Centrală a Ungariei pentru data de 23 ianuarie 2020, după caz), reprezentând principalul aferent contractului de facilitate de credit contractat de Grup la data de 1 februarie 2018 (astfel cum a fost modificat la data de 9 martie 2018), încheiat între RCS&RDS și DIGI Ungaria, în calitate de împrumutați, Societatea, în calitate de garant, Citibank N.A., London Branch și ING Bank N.V., în calitate de aranjori principali mandatați, ING Bank N.V., în calitate de agent al facilității de credit, precum și alte instituții financiare, în calitate de creditori.

RCS-RDS se pregătește pentru licitația 5G din 2020, dar și pentru achiziția diviziei de telefonie mobilă a Telekom (cel puțin așa se vorbește la bursa zvonurilor).

Sursa: Hotnews.ro

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.