Diverse

Digi Play este un serviciu video la cerere (SVOD) disponibil prin platforma Digi Online lansat de către RCS & RDS. Clienții care au contractat minim un serviciu din portofoliul companiei se pot abona la acest nou serviciu, pentru doar 15 lei pe lună.

Utilizatorii au acces la o bibliotecă video variată de filme şi serialecare, după cum ne promit cei de la RCS & RDS, se va îmbogăți în fiecare lună cu noi titluri. Lista completa a filmelor şi a serialelor disponibile pe Digi Play poate fi consultată aici.

Clienții care au o conexiune fixă şi/sau mobilă la internet şi un dispozitiv fix sau mobil pot accesa conţinutul Digi Play, disponibil pe platforma Digi Online, sau în aplicaţia cu același nume, care poate fi descarcată gratuit din Google Play sau App Store.

Din punctul meu de vedere succesul comercial al acestui serviciu va depinde în cea mai mare măsură de titlurile conținutului. Prețul îmi pare destul de corect, dar dacă vom avea la dispoziție filme sau seriale ce nu se bucură sau nu s-au bucurat de succes, atunci există și alte alternative. În plus, pentru a menține atractivitatea serviciului trebuiesc adăugate constant noi și noi filme și seriale.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.