Retelistica

Televizoarele cu rezoluţie 4K sunt din ce în ce mai accesibile, existând deja modele entry-level chiar şi pe la 1000 lei. Din nefericire conţinutul a rămas în urma hardware-ului, cam la fel cum se întâmplă şi în piaţa telefoanelor inteligente.

Dacă la capitolul filme sau video online mai există ceva alternative, grila de programe TV cu conţinut 4K este aproape inexistente. Există câteva canale TV, însă acestea sunt puternic nişate (turism, modă etc.). Vicepreşedintele RCS & RDS, Valentin Popoviciu, a declarat că în foarte scurt timp operatorul va introduce în grila de programe primul canal 4K cu audienţă generală.

 “Vrem să introducem cât de curând primul conţinut 4K în reţea. Problema la 4K  este conţinutul. Sunt canale 4K în prezent, problema este că sunt nişate. Noi am vrea să oferim conţinut 4K către o mare parte dintre consumatori. Nu e important să ai canale de nişă în grila de programe, ci să serveşti cât mai mulţi clienţi. Pregătim un canal 4K către o audienţă cât mai mare”, a afirmat Valentin Popoviciu.

Lipsa de interes în dezvoltarea de canale 4K se poate explica destul de simplu. În primul rând tehnologia din spate este în continuare destul de scumpă, iar în al doilea rând oamenii se uită din ce în ce mai puţin la televizor. Să investeşti bani în infrastructura TV clasică pare o uşoară utopie în acest moment.

Sursa: capital.ro

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.