Software

Plățile prin Apple Pay pentru cei ce folosesc serviciul Revolut Junior au devenit disponibile în Marea Britanie  și Spațiul Comunitar European (inclusiv România).

Juniorul poate să facă plăți cu iPhone-ul sau Apple Watch, iar din comunicatul Revolut înțeleg că au ținut cont de feedback-ul primit din partea părinților.

Cine poate folosi Revolut Junior?

A fost conceput pentru cei cu vârsta între 6 – 17 ani și se mizează și pe componenta de educație financiară. Revolut Junior le aduce copiilor și adolescenților libertatea de a deține, gestiona și utiliza banii prin instrumente aflate sub controlul părinților.

Un părinte poate să seteze obiective*, provocări și o alocație (sumă recurentă pentru bani de buzunar). De fapt, contul Junior este o extensie a contului Revolut deținut de către părinte. Poți înrola mai multe conturi Junior în funcție de planul tarifar ales:

🟦 Standard – 1 cont Junior;

🟦 Plus și Premium – 2 conturi Junior;

🟦 Metal – până la 5 conturi Junior.

Elemente regăsite doar la planurile plătite: Plus, Premium și Metal. 

Declarație oficială:

Clienții își doresc să participe la dezvoltarea produselor noastre și această funcționalitate nu face figură distinctă. Din studiile noastre, a reieșit că cei mai tineri utilizatori ai serviciilor Revolut au o preferință pentru portofelele digitale. Făcând disponibilă opțiunea Apple Pay pentru adolescenți, adăugăm un plus de siguranță plăților efectuate de aceștia, în avantajul lor și al părinților. Ne îndreptăm spre o societate în care banii fizici sunt tot mai puțin prezenți și pandemia a accelerat adopția plăților digitale mai mult ca niciodată. Epoca pușculițelor pentru mărunțiș a apus. Noi funcționalități trebuie dezvoltate pentru copii, ca să facem față acestei evoluții“, a declarat Tara Massoudi, Head of Product Revolut Junior.

Categorii: ios
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.