Retelistica

Cei de la cable.co.uk realizează anual clasamentul Worldwide Broadband Speed League, adică un top al ţărilor în funcţie de viteza de internet. Ediția din acest an a clasamentului include 221 de țări și jurisdicții și analizează datele colectate în perioada 1 iulie 2019 – 30 iunie 2020 de Measurement Lab (M-Lab), un parteneriat între mai multe organizații de profil, printre care Open Technology Institute (SUA), Google Open Source Research și PlanetLab (Princeston University).

Anul trecut România s-a clasat pe un decent loc 37 cu o viteză medie de download de 21.8 Mbps. La un calcul rapid, un utilizator din România putea descărca în medie un film de 5 GB în 31 de minute şi 19 secunde.

Pentru 2020 situaţia s-a îmbunătăţit, iar ţara noastră a urcat 11 poziţii în acest top, ajungând pe un onorabil loc 26. În acest moment viteza medie de download este de 61.08 Mbps, adică un utilizator român poate descărca acelaşi film de 5 GB în 11 minute şi 11 secunde.

Dacă vă întrebaţi de unde asemenea diferenţe în doar un an, trebuie menţionat că la începutul acestui an M-Lab a actualizat platforma de măsurare a vitezelor de internet, astfel că toate ţările beneficiază de o creştere aparentă a vitezelor (aceasta reflectă totuşi şi o creştere reală parţială).

Iată care este topul ţărilor cu cele mai rapide conexiuni la internet:

Dacă vreţi să aflaţi mai multe informaţii puteţi accesa datele furnizate de cable.co.uk.

Sursa: profit.ro