Diverse

În ultima perioadă din ce în ce mai multe firme de curierat au anunţat dezvoltarea unor reţele proprii de lockere, inclusiv Poşta Română, însă este clar pentru toată lumea că Sameday (eMAG) are un avans imens la capitolul implementare (aceasta este cea care a pariat prima pe astfel de sisteme de livrare şi a arătat românilor că se poate livra şi altfel, nu doar “oricând” în intervalul 9 – 17).

Sameday anunţă extinderea reţelei sale de easybox-uri în Bulgaria, compania ajungând astfel la o reţea în regiune de peste 4200 unităţi (3500 în România şi peste 700 în Ungaria şi Bulgaria). Se pare că reţeaua de lockere a Sameday este cea mai extinsă din Europa de Sud-Est.

Serviciul easybox este metoda de livrare care a înregistrat cea mai mare creștere în preferințele consumatorilor online din România, peste 30% dintre magazinele online folosind în prezent rețeaua easybox pentru livrarea produselor din categoriile fashion, carte, articole sportive, IT&C, beauty,îngrijire personală și home & deco.

În România rețeaua easybox este prezentă în 333 de localități, dintre care 190 au statut de oraș. Practic, dintr-un total de 256 de orașe, easybox acoperă 72% din mediul urban. În zona București-Ilfov, consumatorii au la dispoziție un locker la mai puțin de 4 minute de mers pe jos, iar în țară, un locker este plasat la o distanță de 7 minute de mers pe jos, ceea ce înseamnă o medie de 3-5 minute în toată rețeaua.