Smartphone

Foarte probabil ca Samsung să ne pregătească pentru MWC Barcelona 2020 şi ceva smartphone-uri mai ieftine. Printre acestea s-ar putea număra şi modelele Samsung Galaxy A31 şi A41.

Cele două device-uri au parte de primele scăpări de informaţii, puţine dar importante.

Samsung Galaxy A31 va fi echipat cu o cameră foto duală formată dintr-o cameră principală de 48 Megapixeli şi una Macro de 5 Megapixeli. Producătorul sud-coreean pregăteşte o baterie de 5000 mAh pentru acest device, suficientă chiar şi pentru o autonomie de 2 zile, iar varianta standard va beneficia de o capacitate de stocare de 64 GB.

Samsung Galaxy A41 va avea o cameră foto triplă cu senzorul principal de 48 Megapixeli, în timp ce camera frontală va fi una de 25 Megapixeli. Şi în acest caz versiunea de bază va fi una cu 64 GB spaţiu de stocare.

La cum par primele informaţii, cel mai probabil Samsung Galaxy A31 şi A41 vor veni doar cu conectivitate 4G.

Sursa: sammobile.com