Software

Veşti bune pentru utilizatorii smartphone-ului Samsung GALAXY J5 (2017). Producătorul sud-coreean a început să distribuie update-ul către Android 8.1 Oreo pe plan european, prima ţară inclusă în acest proces fiind Polonia. Actualizarea va ajunge în scurt timp şi în România, cel mai probabil în primele zile ale lunii septembrie.

Android 8.1 Oreo vine cu toate noutăţile integrate de Google, cât şi cu update-ul de securitate pentru august 2018. Versiunea software se numeşte J530FXXU2BRH5 şi dacă nu va avea vreun bug major ar trebui să ajungă la toţi europenii până la sfârşitul lunii viitoare.

Mai multe detalii despre Samsung GALAXY J5 (2017) puteţi găsi în review-ul colegului meu Emil Dragotă.

Specificaţii complete pentru Samsung GALAXY J5 (2017):

  • display AMOLED de 5.2 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor octa-core Exynos 7870 pe 64 biţi tactat la 1.6 GHz, 2 GB memorie RAM şi 16 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • 4G + VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-sim, bluetooth 4.1, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, scanner de amprentă;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu flash LED, autofocus, deschidere f/1.7, filmare la 1080p şi cameră frontală de 13 megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh, 7.8 mm grosime şi 158 g. greutate.
Sursa: sammobile.com