Smartphone

Aţi mers vreodată cu tableta de 7 inci pe stradă în timp ce purtaţi o conversaţie prin intermediul ei? Eu încă nu (bine că nici nu am 3G pe tabletă), dar nici nu am văzut încă oameni făcând aşa ceva. Ei bine, cei de la Samsung vor să vadă astfel de oameni prin lansarea modelului Samsung Galaxy W.

Acest model a apărut pe o broşură a operatorului SK Telecom din Coreea de Sud, iar zvonurile afirmă că acest smartphone va purta numele de Samsung Galaxy Mega 2 la nivel internaţional. Ce este foarte interesant la acest device este faptul că are un display de “doar” 7 inci cu o rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli). Ecranul este gigant şi de aceea cred că acest terminal nu se încadrează nici măcar în categoria phabletelor, ci direct în cea a tabletelor.

galaxy-w-leak

Pe lângă ecranul uriaş, modelul Samsung SM-T2558 (Samsung Galaxy W) va mai utiliza un procesor quad-core tactat la 1.2 GHz, 1,5 GB memorie RAM, 8 GB memorie internă + suport pentru card microSD, camera foto de 8 megapixeli + camera secundară pentru apeluri video de 2 megapixeli şi va rula Android 4.3 Jelly Bean.

Aşteptăm lansarea oficială a acestui device, iar dacă nu vă imaginaţi un om vorbind la o tabletă, priviţi imaginea de mai jos.

taleta

Sursa: Sammobile.com,
Credit foto