Software

Samsung GALAXY S9 şi S9 Plus au început să primească update-ul către noua interfaţă One UI bazată pe Android 9.0 Pie undeva la sfârşitul lunii decembrie, iar la câteva săptămâni distanţă un alt smartphone premium primeşte aceleaşi onoruri: Samsung GALAXY Note9.

Unul dintre cele mai puternice telefoane inteligente din piaţă a început să primească actualizarea prin zona arabă, mai mulţi utilizatori din Emiratele Arabe Unite confirmând deja update-ul. Acesta are o dimensiune de aproximativ 1.6 GB, vine cu patch-ul de securitate ianuarie 2019 şi este cunoscut ca versiune software N960FOXM2CSA2.

Actualizarea va ajunge în zilele următoare şi la ceilalţi utilizatori, urmând ca până la sfârşitul lunii să fie disponibilă pe toate unităţile vândute la nivel global.

Referitor la noua interfaţă, One UI pune mai mult accent pe simplitate şi comfort în utilizare. Interfaţa integrează aplicaţiile cele mai utilizate în zona inferioară pentru a avea acces mai uşor cu o singură mână, în timp ce zona superioară va fi acoperită cu informaţii de uz general. Samsung a regândit centrul de notificări şi ecranul principal, iar noul Night Mode permite reducerea consumului de energie prin afişarea aplicaţiilor pe culori mai închise.

Update: Se pare că actualizarea a început să fie disponibilă şi în Germania.

Mulţumim pentru captură Nicuşor Rechiţeanu.

Sursa: sammobile.com