Smartphone

Galaxy S II este un terminal dual-core la 1.2 Ghz ce rulează Android 2.3 Gingerbread și în viitorul apropiat va fi și pe rafturile magazinelor din România și în a doua parte a lui mai la Vodafone. Presupun că va fi regăsit și la Cosmote sau Orange cum s-a întâmplat și în cazul lui Galaxy S. Modelul sud-coreean trebuie să-ți depășească predecesorul în cifră de vânzări – peste 10 milioane unități.

Va trebui să puncteze serios până când Apple introduce iPhone 5 ce cu siguranță va fi dual-core, ecran mai mare, funcții noi.

Extrem de important în piețe emergente ca România este prețul. Galaxy S a costat de la început în jur de 2.149 lei și era ok pentru funcțiile ce le aducea și comparativ cu celelalte telefoane de tip smartphone. Galaxy S II are 1 GB RAM, cameră de 8 Megapixeli ce filmează full HD la 1080p, grosime de doar 8.4 mm, procesor Exynos dual-core la 1.2 Ghz, ecran Super AMOLED Plus de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli.

Am în teste un Samsung Omnia 7 cu ecran de 4 inch și îmi dau seama că portabilitatea are de suferit și mă gândesc cum va pica în mână un smartphone Android de 4.3 inch cu o grosime foarte redusă. Sunt curios cât de rezistent este și gorilla glass ar trebui să prevină zgârieturile accidentale. Oricum nu îl văd pus în buzunarul de la pantaloni ci mai degrabă în cel de la haină.

Legat de lansarea lui Galaxy S II a fost prezentat ieri în Coreea de Sud – piața de acasă pentru Samsung și în perioada imediat următoare în peste 120 de țări. Sunt sigur că magazinele online vor fura startul și îl vor aduce în zilele următoare devansând lansarea oficială a Vodafone.

Aș face achiziția dacă va costa în jur de 100 euro cu un abonament de maxim 30 euro lunar cu internet pe mobil nelimitat. Deși am internet wi-fi acasă și la serviciu pe un desktop pc după ce zilele trecute am consumat 500 de Mb trafic de intern în maxim 7 zile am realizat că este foarte important să fie nelimitat ca să nu mai consult serviciul de cost control cu teamă.

Concluzia ar fi că Galaxy S II este vedeta Android din luna mai și HTC Sensation din iunie sau iulie. În prezentarea video făcută de Slashgear se vorbește de o autonomie de două zile după o utilizare intensă. Bateria are 1650 mAh și aș zice că pare prea frumos ca să fie și adevărat. Atunci Samsung chiar ar fi dezvoltat un smartphone suprem: puterea și autonomia cu valori de top.

Sursă foto

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.