Diverse

Samsung a anunțat 10 imprimante de tip multifuncțional cu… Android. Avem telefoane, tablete, laptopturi, ceasuri și televizoare cu sistemul de operare powered by Google. A sosit și rândul imprimantelor. Să vezi agitație când se anunță următoarea versiune de Android și imprimantele rămân pe un software mai vechi. Glumesc.

IFA Berlin 2014 a fost locația aleasă de Samsung spre a prezenta multifuncționalele cu Android. Pe partea hardware au folosit un CPU dual-core la 1 GHz ce ar oferi o viteză mai mare de procesare a documentelor, în zona software au încorporat o interfață de printare scalabilă ce asigură o conectivitate extinsă prin Samsung Cloud Print. Se adaugă compatibilitatea cu platforma XOA, acronim de cprivine de la eXtensible Open Architecture. Imprimantele pot primi soluții software specializate în funcție de nevoile fiecărui client.

Smart ProXpress M4580 series (3)

Vă dați seama că aceste multifuncționale sunt gândite pentru mediul business și pentru utilizatorul din zona consumer. Dacă vor avea succes mă aștept ca pe viitor să vedem și vreo imprimantă Android pentru mediul educațional, studenți etc. Totuși, nu am găsit informații legate de versiunea Android încorporată și hardware-ul detaliat (RAM, spațiu de stocare, compatibilitate cu Google Play etc).

Câteva detalii legate de cele 10 imprimante din gama Samsung Smart MultiXpress:

A. Seria X4300 de multifuncționale color A3: Seria X4300 de multifuncționale color A3 cuprinde modelele X4300LX, X4250LX și X4220RX cu o viteză de redare de 30, 25 respectiv 22 de pagini pe minut (ppm). Seria X4300 este echipată cu tehnologia Dual-Scan ADF care permite scanarea a până la 100 de imagini color față-verso pe minut și până la 120 de imagini monocromatice față-verso pe minut. Toate modelele sunt echipate cu tehnologia Samsung Rendering Engine for Clean Page (ReCP) și toner polimerizat, asigurând imagini clare, vii și lucioase de o calitate superioară. Modelul multifuncționalei X4300LX are o capacitate de imprimare de până la 85.000 de pagini pe lună, cu 23.000 de pagini pentru un cartuș alb-negru și 100.000 de pagini pentru cilindru.

B. Seria K4350 de multifuncționale A3 monocrome: Seria K4350 de multifuncționale A3 monocrome cuprinde modelele K4350LX, K4300LX și K4250RX cu o viteză de redare de 35, 30 respectiv 25 ppm. Seria de multifuncționale K4350 este echipată cu tehnologia Dual-Scan Ad, care permite scanarea a până la 100 de imagini color față-verso pe minut și până la 120 de imagini monocromatice pe minut. Modelul de multifuncționale K4350 are o capacitate de imprimare de până la 85.000 de pagini pe lună, cu 35.000 de pagini per toner. Cilindrul are o capacitate de redare de 200.000 de pagini.

C. Seria M5370 de multifuncționale A4 monocromatice: Seria M5370 de multifuncționale A4 monocromatice cuprinde modelele M5370LX și M4370LX cu o viteză de redare de 53 respectiv 43 de pagini pe minut. Seria de multifuncționale M5370 este echipată cu tehnologia Dual-Scan ADF care permite scanarea a până la 80 de imagini față-verso pe minut. Seria M5370 poate imprima până la 300.000 de pagini pe lună, cu 30.000 de pagini cu un singur toner și 100.000 de pagini per cilindru.

D. Seria M4580 de multifuncționale A4 monocromatice: Seria M4580 de multifuncționale A4 monocromatice cuprinde modelele M4580FX și M4583FX cu o viteză de redare de 45 de pagini pe minut. M4580FX este comercializat prin canalul OA, iar M4583FX este comercializat prin canalul IT. Seria de multifuncționale M4580 este echipată cu tehnologia Dual-Scan ADF care permite scanarea a până la 60 de imagini față-verso pe minut. Seria M4580 poate imprima până la 200.000 de pagini pe lună, 40.000 de pagini cu un cartus și 100.000 de pagini cu un cilindru.

Smart MultiXpress X4300 series (3)

Declarații oficiale:

Samsung continuă să depună eforturi pentru inovare în beneficiul utilizatorilor prin introducerea primelor multifuncționale cu Android care îmbunătățesc experiența office pentru clienții business și care oferă o tehnologie de imprimare multidimensională avansată”, a declarat Dr. KiHo Kim, Executive Vice President, Printing Solutions la Samsung Electronics. „Noua noastră serie de imprimante îmbină cea mai bună tehnologie IT cu cunoașterea dispozitivelor OA pentru crearea de produse inovatoare pentru noua piață office.”

Cum stilurile și procesele de muncă ale clienților noștri B2B devin tot mai mobile și independente de PC-uri, Samsung continuă să asigure noi soluții de imprimare cu interfețe intuitive, performanță superioară, și, mai ales, eficiență și productivitate sporite pentru crearea de spațiile de lucru fluide și mobile”, a declarat Dr. KiHo Kim.

Câteva imagini cu imprimantele Samsung Smart MultiXpress:

 

Categorii: alte-gadgeturi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.