Arhiva

ROTLD – Romanian Top Level Domain – are probleme din ce în ce mai mari. De câteva ore panoul de administrare al domeniilor .ro, aflat la adresa https://domadmin.rotld.ro, nu mai poate fi accesat. De asemenea și adresa http://portal.rotld.ro, pe care ar trebui să găsim știrile/anunțurile ROTLD, este offline.

Fără acces la acest panou de control administratorii domeniilor .ro nu își pot controla propriile domenii. Întrebarea imediat următoare este: dacă administratorii nu își pot controla domeniile, oare cine are acces în acest moment la ele?

Am încercat să luăm legătura cu ICI însă programul d-lor de lucru este cât se poate de „bugetar”: între orele 9 și 13:30. S-a trimis și un email care însă nu a primit, până în acest moment, nici un răspuns.

Sperăm că nu este vorba de un nou atac și că ROTLD/ICI vor reuși să readucă lucrurile la normal. Nu de alta dar site-ul de pe care tocmai citești această știre folosește un domeniu .ro. :)

Acum câteva zile ROTLD a întâmpinat probleme majore. Așa cum s-a anunțat și în comunicatul de presă, lucrurile nu au fost prea frumoase: „În noaptea de 27/28 noiembrie 2012 a avut loc un atac asupra server-ului de Administrare Domenii ro. Au fost modificate nameserver-ele la câteva domenii larg utilizate cum sunt google.ro, yahoo.ro, redirectându-le către o altă pagină de web. În interval de câteva ore a fost restabilită funcționarea domeniilor afectate.

ROTLD este deținut și administrat de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, și este responsabil cu înregistrarea și administrarea domeniilor .ro. Cu toate că pe piață există mai mulți reselleri de domenii .ro, ROTLD este „entitatea” care blochează și administrează acest tip de domenii.

Categorii: arhiva
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Razvan Rosca

Fondator Gadget.ro. Scrie atunci când timpul îi permite. Axat pe partea de productivitate.