Retelistica

Bănuiesc că majoritatea dintre voi aţi auzit de SpaceX (compania lui Elon Musk) şi proiectul Starlink.

Dacă nu aţi auzit, pe scurt, prin Starlink se doreşte dezvoltarea unei reţele de comunicare prin satelit care să ofere internet de mare viteză tuturor oamenilor de pe această planetă. În acest moment puţin peste 57% din totalul de 7.8 miliarde de oameni au acces la internet. Pentru a reuşi acest lucru, SpaceX trebuie să lanseze un total de aproximativ 42.000 de sateliţi la o distanţă de 550 km faţă de Pământ.

Deoarece aceşti sateliţi vor orbita la o altitudine mult mai joasă decât sateliţii geostaţionari (aceştia se folosesc în prezent pentru comunicaţii), se vor putea oferi conexiuni cu latenţe mai mici şi viteze de transfer mai mari

Pentru că s-au lansat deja o parte din aceşti sateliţi, Starlink poate fi testat deja în Statele Unite ale Americii, Canada şi alte câteva regiuni restrânse. Pe parcurs, în funcţie de lansările viitoare de sateliţi, Starlink va fi disponibil în din ce în ce mai multe zone.

Se pare că pe site-ul oficial Starlink există o dată aproximativă de lansare a testelor şi pentru România, iar acest lucru ar urma să se întâmple în 2022.

În acest moment utilizatorii Starlink plătesc un abonament de 99 dolari / lună, însă mă gândesc că acest cost se va mai reduce în timp, altfel nu îmi pot explica cum ar plăti cineva un preţ atât de mare în ţările aflate în curs de dezvoltare (ideea proiectului este aceea de a oferi internet şi celor care în prezent nu au acces, iar aici intră în special ţările mai puţin dezvoltate sau regiuni cu relief dificil).

În prezent conexiunea la Starlink oferă viteze de transfer de 150 Mbps pentru download şi 25 Mbps pentru upload, însă aceste viteze vor ajunge în viitor până la 1 Gbps.

Dacă doriţi să fiţi printre norocoşii care vor testa Starlink în România, vă puteţi înscrie pe o listă de aşteptare plătind frumoasa sumă de 99 de dolari.

Sursa: go4it.ro