Software

Iată că nu orice serviciu de streaming are succes, exemplele Netflix, HBO Max sau Disney Plus fiind greu de repetat pe o piaţă din ce în ce mai aglomerată.

Pe 29 martie WarnedMedia lansa serviciul de streaming CNN Plus, unul în care compania a investit sute de milioane de dolari. Pentru a-l face mai atractiv au fost aduse nume importante de la NBC sau Fox News, însă chiar şi aşa începutul a fost unul slab. CNN Plus a reuşit să atragă după primele două săptămâni de la lansare doar 10.000 de abonaţi, chiar dacă costul lunar era unul modic – 6 dolari.

Nu ştiu ce aşteptări aveau mai marii companiei ţinând cont că vorbim de un serviciu de streaming axat pe ştiri, însă la recomandarea noului preşedinte CNN, Chris Licht, a fost luată decizia de a închide CNN Plus.

Se pare totuşi că decizia are în spate o nouă strategie, una de realizare a unui pachet de streaming mai mare, unul care să încludă toate programele CNN, WarnerMedia şi Discovery.

Ca o mică paranteză de final, aş fi curios să aflu cum se descurcă şi platformele locale de streaming de pe piaţa din România, iar aici mă refer în special la Voyo şi Antena Play. Oare câţi oameni plătesc bani către aceste platforme destul de limitate la nivel de conţinut ?

Sursa: cnn.com

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.