Arhiva

Comisia Europeană a venit zilele acestea cu o propunere de lege prin care se doreşte ca toate automobilele noi să fie dotate cu sistemul de frânare Autonomous Emergency Braking system (AEBs) începând cu anul 2014.

Acest sistem utilizează datele oferite de un aparat radar şi o cameră video pentru a măsura distanţa dintre vehicule, iar apoi are posibilitatea de a avertiza şoferul asupra unui eventual impact şi la nevoie chiar de a frâna singur maşina, dacă şoferul nu reacţionează la timp. Conform studiilor, noul sistem de frânare ar reduce numărul accidentelor cu până la 27% şi ar salva viaţa a peste 8.000 de oameni. De asemenea, noul sistem va aduce economii de până la 8 miliarde de euro prin lipsa unor eventuale reparaţii la maşinile implicate în accidente. Michiel van Ratingen, secretarul general al Euro NCAP (Europe New Car Assessment Programme) a declarat că noul sistem va fi introdus, treptat, din 2014.

Sursa: trl.co.uk