Dacia Jogger 2022 TCe 110 M6 gAuto

Anul 2022 nu a fost cel mai bun pentru piața auto mondială și nici pentru cea locală lucrurile nu au stat cel mai bine. Chiar și așa, în ciuda problemelor din industrie, cu întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare, vânzările de autoturisme noi din țara noastră au cunoscut o creștere ușoară, comparativ cu cele din anul precedent.

Astfel, în 2022 vânzările de automobile noi au fost de 129.328 unități, cu 6.7% mai mult față de 2021, an în care totalul se oprea la 121.208 mașini.

În ceea ce privește distribuția pe mărci, Dacia a rămas și în 2022 lider absolut. Marca autohtonă a vândut de aproape 4 ori mai multe mașini noi decât ocupantul locului secund, Toyota. Podiumul a fost completat de către sud-coreenii de la Hyundai, cărora le-au lipsit mai puțin de 700 de unități pentru a-i depăși pe niponi.

Interesant este și că locurile 4, 5 și 6 sunt la foarte mică distanță unul de celălalt. Ford este în urma celor de la Skoda cu doar 24 unități, iar Renault mai avea nevoie de un pic mai bine de 200 de mașini ca să treacă pe locul 4.

Clasamentul pe mărci în funcție de numărul de autoturisme vândute în anul 2022:

  1. DACIA                      = 39.910 unități;
  2. TOYOTA                  = 10.200 unități;
  3. HYUNDAI               = 9.551 unități;
  4. SKODA                    = 8.669 unități;
  5. FORD                       = 8.645 unități;
  6. RENAULT               = 8.443 unități;
  7. VOLKSWAGEN     = 8.203 unități;
  8. MERCEDES           = 3.572 unități;
  9. PEUGEOT              = 3.532 unități.

Dacă vorbim despre vânzările de mașini second hand, pe tot anul 2022 au fost înmatriculate pentru prima dată în România 316.332 unități, cu 20% mai puțin decât în 2021, când în țara noastră ajungeau a fi importate 395.759 autoturisme SH.

Aștept cu interes date ceva mai complexe vis-a-vis de vânzările de mașini din țara noastră, mă refer la numărul de EV-uri, care, așa cum am văzut pe întreg anul trecut, a fost într-o continuă creștere.

Surse: ACAROM ; DRPCIV

Categorii: gauto
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.