Smartphone

Viitoarea generaţie iPhone 12 se anunţă deja un compromis între noua tehnologie 5G şi tăierile de cost din alte zone.

Se pare că implementarea conectivităţii 5G pe noile iPhone-uri aduce pentru Apple un cost suplimentar cuprins între 125 – 135 dolari pentru banda mmWave şi între 75 – 85 dolari pentru banda sub-6GHz. Nu ştim încă dacă compania americană le va include pe amândouă, însă cert este că Apple va reduce costurile din alte componente (pentru a păstra profitabilitatea ridicată, fără a ridica preţul de achiziţie ale device-urilor).

Toate zvonurile din ultimele zile / săptămâni spun că bateria va fi cea mai sacrificată. Încă din iunie am aflat că seria iPhone 12 va veni fără încărcător în cutia de retail, iar la scurtă distanţă am descoperit că bateriile vor fi mai mici decât cele existente pe generaţia actuală. Mai nou se zvoneşte că aceste baterii vor fi şi mult mai ieftine, chiar cu 40 – 50% mai ieftine decât cele existente pe seria iPhone 11.

Se pare că noile baterii vor fi mai puţin complexe, adică vor avea mai puţine straturi pe placă. Acest lucru se traduce printr-o eficientizare a tehnologiei, o ieftinire a procesului de fabricaţie, însă sunt şanse ca şi bateriile să fie de o calitate ceva mai îndoielnică decât cele utilizate în prezent pe iPhone 11. Apple intenţionează ca bateriile de pe iPhone-urile din 2021 să fie şi mai ieftine, o scădere cu cel puţin 30 – 40% a preţului.

Compania americană pune o presiune extraordinară pe producătorii de componente pentru a-şi eficientiza procesele în vederea obţinerii unor costuri mai mici.

Sursa: theverge.com

Categorii: apple
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.