Smartphone

Se pare că Sony testează două noi smartphone-uri ce ar trebui lansate în toamna acestui an: Sony G8341 şi G8441. Primul este un terminal cu display standard de 5.0 – 5.2 inci cu rezoluţie FullHD, în timp ce al doilea model ar fi o versiune compactă cu ecran de 4.6 – 4.7 inci cu rezoluţie HD.

Ambele telefoane vor utiliza aceleaşi componente hardware: procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, Adreno 540 GPU, cel puţin 4 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare, camera foto de pe spate, cât şi cea frontală vor avea 8 megapixeli (aici cred că este o greşeală pentru că Sony ne-a obişnuit cu senzori cu mult mai mulţi megapixeli) şi Android 8.0 ca sistem de operare. Ţinând cont că prezentarea se va face în toamnă este absolut normal ca aceste smartphone-uri de top să vină cu cea mai nouă iteraţie Android.

În plus, un retailer polonez oferă şi primele preţuri pentru cele două device-uri: Sony G8341 pleacă de la 750 euro, în timp ce Sony G8441 va trece de pragul a 650 euro. Acelaşi retailer confirmă şi gama variată de culori pe care Sony o pregăteşte pentru cele două terminale.

Sursa: xperiablog.net

Categorii: sony
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.