Diverse

Pe lângă Sony Xperia Z Ultra a fost prezentat și Sony SmartWatch 2. Funcțiile pe care le îndeplinește ceasul inteligent de la Sony: ceas, telecomandă pentru smartphone, dispozitiv de notificare, aplicație Android.

Declarații oficiale:

„Sony a devenit lider pe piaţa ceasurilor inteligente odată cu introducerea primului ceas cu Bluetooth, în 2007”, a declarat Stefan K Persson, Head of Companion Products al Sony Mobile Communications. „Competiţia abia acum lansează prima generaţie de astfel de dispozitive, în timp ce noi suntem la a treia generaţie, având deja toate insight-urile câştigate de la cei jumătate de milion de clienţi existenţi”, a continuat acesta.

Viitorul dispozitivelor hi-tech purtate ca accesorii este unul pozitiv, analiştii estimând că 41 de milioane de smartwatch-uri vor fi vândute până în 2016”, declară Persson. „Avem peste 200 de aplicaţii dedicate dispozitivului Sony SmartWatch, cu peste un milion de descărcări până la momentul de faţă şi colaborăm strâns cu reţeaua de dezvoltatori pentru a îmbogăţi acest ecosistem”.

Sony SmartWatch 2 integrează un display de 1.6 inch cu rezoluție 220×176 pixeli ce promite a fi lizibil și sub acțiunea directă a razelor solare, NFC, autonomie ce ar ajunge până la 3 – 4 zile, se încarcă pe microUSB, bluetooth 3.0, realizat din aluminiu și plastic cu rezistență la contactul cu apa. Cântărește 23.5 gr, ajunge la 48.4 gr. cu o curea din silicon sau la 122.5 gr. cu o curea din metal. Grosimea lui SmartWatch 2 este de 9 mm.

O parte dintre funcțiile pe care le poți face cu Sony SmartWatch 2:

– Gestionarea apelurile doar din ceasul de la mână

– Activarea camerei telefonului doar prin atingerea ceasului, cu ajutorul unei aplicaţii de tip smart camera

– Control de la distanţă asupra prezentărilor cu Presentation Pal

– Pe bicicletă? Poţi selecta o aplicaţie de cartografiere pentru a-ţi verifica traseul doar uitându-te la ceas

– Citirea e-mailuri descărcate anterior

– Folosirea aplicaţiilor lifestyle precum Runtastic pentru a urmări traseul şi performanţa sportivă

– Control asupra volumului şi a listei de redări ale player-ului muzical, fără a-ţi scoate telefonul din buzunar. 

Categorii: diversesony
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.