Smartphone

Chiar dacă CEO-ul Sony India, Kenichiro Hibi, anunţa în urmă cu o lună că Sony va renunţa după 4 ani la design-ul actual numit “Omnibalance”, se pare că mai trebuie să aşteptăm puţin până când vom vedea primele device-uri cu estetică diferită, MWC Barcelona 2018 (dacă se va mai ţine) fiind locul cel mai probabil de anunţare a noii generaţii de smartphone-uri Sony.

Până atunci compania japoneză continuă să prezinte device-uri cu aceleaşi linii vizuale, Sony Xperia R1 şi R1 Plus fiind cele mai noi membre ale familiei. Vorbim de două telefoane de buget cu display HD, procesor octa-core, cameră foto de 13 megapixeli, conectivitate dual-sim şi Android 7.1 Nougat cu update promis la Android 8.0 Oreo pentru 2018. Cele două terminale sunt identice, singurele diferenţe fiind date de memorie RAM şi spaţiul de stocare.

Sony Xperia R1 şi R1 Plus au fost lansate în primă fază pentru piaţa indiană, iar preţurile sunt cam măricele:

  • Sony Xperia R1 va costa 215 dolari;
  • Sony Xperia R1 Plus va costa 245 dolari.

Specificaţii complete pentru Sony Xperia R1 şi R1 Plus:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 430 de tip octa-core la 1.5 GHz, Adreno 505 GPU, 2 / 3 GB memorie RAM, 16 / 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.1 Nougat cu update promis la Android 8.0 Oreo;
  • 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS și BDS, USB type-C, jack de 3.5 mm, radio FM;
  • 13 Megapixeli cu f/2.2, autofocus, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 2620 mAh, 154 gr. și 8.89 mm grosime.

Sursa: fonearena.com

Categorii: sony
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.