Retelistica

La începutul acestei luni am aflat că serviciul de internet Starlink a fost autorizat în România şi că în foarte scurt timp acesta va deveni activ şi în ţara noastră.

De atunci şi până în prezent nu s-a schimbat mare lucru la noi, însă de curând compania americană a anunţat că măreşte preţurile atât la kit-ul de instalare, cât şi la abonament. Tarifele vor fi majorate începând cu 22 aprilie, iar motivaţia din spate este legată de inflaţia ridicată.

Iată care vor fi noile costuri:

  • kit de instalare – 499 dolari 549 dolari pentru cei ce au un cont de depozit şi 599 dolari pentru restul;
  • abonament lunar – 99 dolari 110 dolari.

Interesant este că tarifele se modifică doar la pachetul standard. Varianta Premium rămâne la aceleaşi costuri:

  • kit de instalare – 2500 dolari;
  • abonament lunar – 500 dolari.

Starlink a lansat până acum peste 2000 de sateliţi, are peste 250.000 de clienţi la nivel global şi este disponibil în 25 de ţări.

Sunt curios câţi români vor plăti 100 – 110 euro / lună şi 600 de euro pe kit pentru a avea internet oriunde în ţară.

Sursa: theverge.com

Categorii: retelistica
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.