Tablete

Cei de la Crackberry au primit de la userul ummie4 un concept de tabletă BlackBerry. Userul a denumit tableta BlackBerry PlayBook 3.0.

BlackBerry PlayBook 3.0 are două ecrane touchscreen şi împrumută acelaşi stil de tastatură precum cel existent pe BlackBerry Bold 9900. Tastatura se află în lateralul tabletei şi poate fi utilizată destul de uşor cu ambele mâini. Ecranul principal este aşezat în partea superioară a tabletei, în timp ce ecranul secundar împarte tastatura Qwerty în două părţi egale. Cele două ecrane pot fi utilizate simultan pentru aceeaşi aplicaţie sau pentru aplicaţii diferite.

Ca design, pot spune că tableta arată cam “creepy”. Marginile tabletei sunt realizate din oţel inoxidabil, în timp ce restul tabletei este realizat dintr-un plastic de foarte bună calitate. Curbele trasate de designer mi se par total neinspirate şi lipsite de bun gust. Nu se ştie nimic despre partea hardware a tabletei sau despre diagonala acesteia, dar mai puţin de 8-9 inch nu cred că ar putea avea, deoarece lucrurile ar fi destul de îngrămădite pe cele două ecrane.

Voi ce spuneţi? Vă place conceptul BlackBerry PlayBook 3.0?