Tablete

La sfârşitul lunii trecute MediaTek lansa procesorul MediaTek Kompanio 1300T. Acesta este un derivat din MediaTek Dimensity 1200 şi este dedicat tabletelor şi produselor tip 2 în 1.

Se pare că primul device cu acest procesor la bord va fi tableta Honor Tab V7 Pro. Aceasta urmează a fi lansată oficial pe 12 august (peste doar 3 zile), dată la care producătorul chinez ar trebui să prezinte şi flagship-ul Honor Magic 3.

Specificaţii posibile pentru Honor Tab V7 Pro:

  • display IPS LCD de 11 inci cu rezoluţie de 2560 x 1600 pixeli, aspect 16:10 şi rată de refresh de 120 Hz;
  • procesor MediaTek Kompanio 1300T cu 4 x ARM Cortex-A78 până la 2.6 GHz și 4 x ARM Cortex-A55 până la 2.0 GHz şi Mali-G77 MC9 GPU;
  • 6 / 8 GB RAM şi 64 / 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto duală cu 13 Megapixeli + 2 Megapixeli macro;
  • conectivitate 4G, bluetooth 5.2, Wi-Fi ax,
  • baterie de 7250 mAh cu încărcare rapidă la 22.5W;
  • 252.1 x 163.6 x 7.2 mm şi 485 gr. greutate;
  • Android 11 cu Magic UI 5.0.

Noua tabletă va avea o construcţie metalică, va veni cu suport pentru stylus şi va fi disponibilă atât în variantă Wi-Fi only, cât şi în versiune 4G. Nu avem încă detalii legate de 💵.

Sursa: gizmochina.com