Arhiva-Alte telefoane mobile

Iată că am ajuns şi la mijlocul călătoriei noastre în lumea telefoanelor de legendă. Astăzi ne întoarcem puţin în timp, mai exact în anul de graţie 2002 şi vom discuta despre vedeta acelui an şi anume Siemens A50.

Siemens A50 a fost lansat în luna octombrie a anului 2002 ca un telefon entry-level. Era un telefon mic, cu o greutate de doar 95 de grame şi dimensiuni de invidiat: 109 x 46 x 23 mm. Telefonul avea un ecran monocrom cu o rezoluţie de 101 x 64 pixeli dispuşi pe 5 linii. Ca utilităţi, Siemens A50 avea SMS, EMS, WAP 1.2.1, ceas, alarmă, 2 jocuri şi o memorie de contacte de peste 50 de numere. Telefonul avea o baterie NiMH ce rezista în stand-by până la 250 de ore (peste 10 zile).

Siemens A50 a fost un telefon fin ca design, dar în acelaşi timp extrem de rezistent la zgârieturi, praf, accidente, lovituri etc. Succesul său îl putem observa şi din numărul de unităţi vândute în toată lumea, acestea depăşind 15 milioane. Fiind un telefon entry-level şi preţul său a fost destul de scăzut, 200 de euro la lansare şi 1,4 milioane lei (vechi) la oferta Connex (actualul Vodafone) în România. Per total, Siemens A50 a fost un telefon bine primit de public, iubit de cei care nu aveau foarte mulţi bani şi adorat de cei ce doreau un telefon clasic în adevăratul sens al cuvântului.