Arhiva-Gadget Fun

Cine îşi mai aminteşte de vechile cărămizi? Unele, dacă printr-o minune reuşeai să le scapi din mână şi cădeau pe pe picior, erai pasibil de ajuns la UPU. Erau cam orice, mai puţin telefoane mobile (a se vedea versiunile versiunile ’73 şi ’83). Îmi vine să râd la gândul că unii aveau aşa ceva, şi să ne înţelegem, nu erau oricine, ba mai mult, erau chiar en-vogue!

Anyway, ne bucurăm că lucrurile au luat o întorsătură favorabilă nouă, celor care putem să luăm cu noi oriunde telefoanele mobile (că altfel, de ce s-ar mai numi mobile) şi care trăim în era unor tehnologii extrem de avansate cu posibilităţi nenumărate în materie de device-uri (a se vedea evoluţia acestora începând cu 2007 – să fie Apple cu iPhone-ul de vină?!?!?).

Mai jos, găsiţi nişte informaţii interesante privind evoluţia telefoanelor mobile puse într-un infografic de către cei de la Wilson Electronics, începând de la aparatul deţinut de Dr. Cooper până la ultima apariţie a momentului, iPhone 4S.

Sursa: Wilson Electronic