M-am tot gândit ce termen românesc să folosesc spre a defini smartphone-urile mid-range, telefoane situate ca preț între 1000 – 2000 lei ce oferă o experiență similară cu cea dată de un produs de top. 

Acest segment a crescut puternic în 2015, în contextul în care telefoanele hig-end s-au dus spre noi orizonturi de preț, smartphone-ul a devenit mult mai important în operațiunile desfășurate peste zi, iar bugetul alocat a urcat și ajutat de creșterile salariale din ultimii 1 – 2 ani.

Mă aștept ca în 2016 să vedem o creștere și mai pronunțată, iar telefoanele low-cost vor începe a avea o căutare din ce în ce mai mică, un trend ce se va păstra și în 2017 – 2018.

Topul l-am redactat pe baza impresiilor formate de fiecare smartphone în parte, am listat telefoane la care beneficiați de garanție în țara noastră, fără telefoanele chinezești ce au devenit atât de populare în ultima perioadă.  Am punctat raportul preț / specificații, experiența de utilizare, capacitățile în domeniul foto și video, autonomia. M-am limitat la produse lansate în 2015, fără a cuprinde alte modele mai vechi ce au coborât ca preț sub 2000 de lei (Samsung GALAXY S5, LG G3 etc).

Prețurile sunt valide în oferta eMAG.

10. Allview X2 Soul PRO – 1399 lei;

Allview X2 Soul Pro

Încep topul cu un smartphone al companiei brașovene și înainte de a arunca cu pietre vă invit a citi review-ul din linkul pus cu două rânduri mai sus. Îl recomand pentru designul său, cel mai subțire smartphone dual-sim cu 5.5 mm grosime și cu sticlă pe față și spate. Arată într-un mare fel, integrează un display Super AMOLED de bună calitate și ca experiență de utilizare se situează la cote decente.

Cel mai mare dezvanataj – lipsa slotului pentru cardurile microSD.

9. Huawei G8 – 1693 lei;

Huawei-G8 (12)

Îl testez în ultimele zile și la început de 2016 vă aducem recenzia, o supriză plăcută. L-am văzut la lucru și la evenimentul Huawei ce a precedat IFA Berlin 2015. Aduce un mix interesant (design, interfață, capacități foto și video, autonomie, conectivitate).

8. OnePlus 2 – de la 1999 lei la F64;

OnePlus-Two

Merge a fi achiziționat și din magazinul online al OnePlus, livrare și garanție activabilă în România. OnePlus 2 nu l-am testat și doar l-am văzut la lucru într-un scurt hands-on + am parcurs recenziile de pe site-urile de specialitate.

Îl consider o alternativă fezabilă la LG Nexus 5X și Huawei Nexus 6P, un smartphone ce se bucură de sprijinul dezvoltatorilor de custom ROM-uri + specificații de top pentru anul în curs.

7. ASUS Zenfone Selfie – de la 1161 lei;

ASUS-Zenfone-Selfie (8)

ASUS a reușit prin Zenfone 2 ZE551, Selfie și Laser să aducă o triadă de telefoane cu raport preț / specificații de-a dreptul imbatabil. ASUS Zenfone Selfie este cel mai ieftin smartphone cu 3 GB RAM listat în țara noastră.

L-am pus la lucru și pe lângă camera frontală de 13 Megapixeli cu LED flash are o sumedenie de funcții ce se lasă descoperite, o supriză plăcută pentru cei ce-l achiziționează. Marele punct slab, bloatware-ul de aplicații pe care compania taiwaneză mizează, sper ca în 2016 să-l limiteze, deja le încarcă mult prea mult.

6. HTC One E9 Plus – 1839 lei prin eMAG Marketplace;

HTC-One-E9-Plus (15)

A fost și primul smartphone cu MediaTek Helio X10, iar mai tot anul a costat peste 2200 – 2300 lei. În review veți remarca și de ce îl recomand (raport preț / specificații destul de bun, difuzoare stereo frontale + acustică de top, interfață light centrată pe utilizator, conectivitate bună).

Este adevărat că MediaTek Helio X10 nu are un accelerator grafic potent, dar la momentul respectiv comparam cu telefoane de 2500 lei, la 1800 lei parcă i-aș da o șansă în plus.

5. Huawei Honor 7 – de la 1983 lei;

Huawei-Honor-7

Am rămas uimit să văd câte întrebări mi-au fost puse pentru Huawei Honor 7, mai ales după ce am scris de lansare sa în România. În linii mari are specificațiile lui Huawei Mate S, dar la un preț mai așezat. Abia aștept să-l testez mai îndelungat la început de 2016. Costă ceva cam mult, dar peste 1 – 2 – 3 luni mă aștept să-l vedem pe la 1500 – 1600 lei, plus că există posibilitatea de a-l achiziționa direct din Vmall, magazinul online al Huawei. Acolo cu anumite promoții coboară și sub 1400 de lei.

4. Xiaomi Mi-4c – 1499 lei;

Xiaomi-Mi-4c.630x325

Știu că Xiaomi nu livrează oficial în Europa, dar cum eMAG listează produsul, mă aștept să respecte prevederile legale și să ofere suport after-sale. Mi-4c utilizează procesorul Snapdragon 808, ca și LG G4. Am citit multe recenzii pozitive, să nu-l confundați cu Mi-4i ce este altă mâncare de pește. Prin magazinele chinezești îl găsiți în jurul a 200 de dolari, iar cu TVA și taxe vamale nici nu cred că trece de pragul a 1000 – 1100 lei.

3. ASUS Zenfone 2 ZE551 cu 4 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare – în jurul a 1500 lei;

ASUS-Zenfone-2-Laser (20)

Am remarcat că a cam dispărut din oferta magazinelor pe sfârșit de an, la un moment dat era cotat în jurul a 1400 lei. Am participat și la lansarea europeană de la Paris, plus review în premieră pentru țara noastră (versiunea cu 2 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare).

Este și cel mai ieftin smartphone cu 4 GB RAM, un procesor Intel destul de puternic + spațiu de stocare suficient, rezultate bune ale camerei foto și video, autonomie corectă, capace interschimbabile.

2. LG G4 – de la 1887 lei;

LG-G4-12

LG mereu a știut să-și poziționeze telefoanele în mod corect ca și preț, de aici un succes comercial asigurat. LG G4 este flagship-ul ce a coborât rapid de la puțin peste 2000 de lei sub această valoare.

Apreciez capacele interschimbabile, unele făcute din piele veritabilă, camera foto și video ce se descurcă impecabil, rezultate decente și pe timp de noapte, smartphone complet din mai toate punctele de vedere. Plus că LG nu a renunțat la slotul pentru microSD și la accesul oferit la bateria terminalului. Toate detaliile în review.

1. LG G Flex 2 – de la 1451 lei;

LG-G-Flex-2 (27)

La un moment dat îl puteați cumpăra și pe la 1200 – 1300 lei, cel mai ieftin smartphone cu procesor Qualcomm Snapdragon 810. Nu știu cum s-a făcut, dar când l-am testat nu mi s-a părut a se încălzi. LG G Flex 2 atrage atenția prin forma curbată, un telefon atipic cu care ieși instant în evidență.

Nu mai insist asupra punctelor PRO și CONTRA, sunt în review. Elementul central ce-l aduce pe primul loc, raportul preț / specificații + experiența de utilizare. La puncte CONTRA aș pune display-ul ce nu are o luminozitate puternică și reflectă spațiul ambiant.

Acestea sunt telefoanele pe care eu le-aș pune într-un top 10 al sfârșitului de an, pe segmentul smartphone-urilor mid-range. Sunt sigur că aveți alte opțiuni și vă invit să discutăm pe această temă în rubrica de comentarii.