Notebook

La evenimentul Dell de aseară ni s-a oferit statistica IDC pentru Q3 2013 și comparația cu Q3 2012 în ce privește vânzarea de PC-uri în Ro. Q = trei luni. Perioada luată în cauză coincide cu lunile iulie, august, septembrie 2013. Statistica este interesantă pentru că se produc schimbări majore, jucători vechi pierd zeci de procente, iar anumite branduri sunt într-o ascensiune furibundă.

IMG_2598

top-10-PC-uri-Romania-Q3-2013

Piața a scăzut cu aprox. 10%. Ok. Și cum se explică câteva trenduri din industrie:

1. Căderea Sony cu peste 50% față de trimestrul similar din 2012? Filiala locală ar trebui să-și pună niște întrebări serioase. Nu ai cum să cazi cu 50%, în contextul în care piața s-a prăbușit cu 10%. Este o cădere mult prea bruscă.

2. Pe același trend descendent se situează HP și Acer, căderi de peste 20%. Și aici trebuiesc puse ceva semne de întrebare.

3. ASUS se menține și scade cu 6.3%. Și la ei mă așteptam la creștere. Sunt cei mai activi în ce privește publicitatea din mediul online. Totuși, nu au trecut prin dezastrul Sony, HP sau Acer.

4. Samsung scade cu 37.9%. Adevărul este că nu am mai remarcat cine știe ce oferte din partea lor pe portabile. ETA 2 U este un alt jucător din piață de care nu știam mai nimic până acum și au crescut cu peste 400%, dar au și mult mai puține unități comercializate.

5. Cum a reușit Lenovo să urce pe primul loc cu creștere de 50%? Și aici ar fi o întrebare retorică la care, inițial, nu am găsit răspuns. Cred că Lenovo și-a ajustat oferta pentru piața locală și printr-un raport preț/ specificații / experiență bun a ieșit în fața concurenței.

6. La Toshiba or fi dat statistica la mișto? Cum naiba să ai exact același număr de unități comercializate în Q3 și Q2? Sau poate este vreo greșeală care și-a făcut loc.

Cât de interesantă ar fi o astfel de statistică pe telefoane mobile sau tablete…

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.