Opinie

Ştiu că mă repet, însă perioada aceasta este şi va fi una foarte grea pentru toţi producătorii de telefoane inteligente. Există giganţii care vor trece mai uşor peste lunile următoare (Samsung, Apple, Huawei etc.), dar avem şi companii care vor avea de suferit ceva mai mult (OnePlus de exemplu).

Chiar dacă OnePlus face parte din marele grup BBK Electronics, organizarea companiei este independentă, la fel şi dezvoltarea viitoare (nu cred totuşi că OnePlus va fi lăsată de izbelişte daca va ajunge într-o zonă periculoasă, dar să sperăm că nu va fi cazul).

Şi totuşi eu cred că în acest moment OnePlus nu o duce deloc bine, situaţia financiară a companiei degradându-se în ultimele luni. Nu există cifre oficiale, însă există suficient de multe semne care mă fac să cred acest lucru.

Iată care sunt cele mai importante dintre acestea (în viziunea mea):

  • Totul a pornit din toamna anului trecut. OnePlus 7T şi 7T Pro nu au fost primite bine de fani, iar vânzările au cunoscut o pantă descendentă. Un exemplu în acest sens sunt vânzările din India, acolo unde OnePlus a ajuns de pe primul loc în segmentul premium în trimestrele 2 şi 3 din 2019, pe locul 2 în trimestrul 4 din 2019 şi pe locul 3 în trimestrul 1 din 2020;
  • Pentru OnePlus scăderea a început încă din 2019, însă pandemia COVID-19 a venit ca un trăsnet. Piaţa globală de smartphone-uri este în scădere accelerată în ultimele luni, iar OnePlus este şi mai mult afectată de această criză ţinând cont că joacă doar în liga telefoanelor premium (cu jumătate de glob închis în casă şi zeci de milioane de şomeri, este destul de clar că segmentul device-urilor scumpe are cel mai mult de suferit). Ba chiar au existat şi nişte concedieri prin Europa;
  • Au grăbit lansarea modelelor OnePlus 8 şi 8 Pro, iar acestea (ca niciodată) au parte de campanii promoţionale succesive încă din primele zile (OnePlus nu ne-a obişnuit niciodată în trecut cu o astfel de “agresivitate”). De asemenea, există încă în stoc modelele anterioare (OnePlus 7T şi 7T Pro) la preţuri reduse (un alt aspect rar întâlnit la OnePlus, de obicei opreau producţia pentru device-urile vechi după lansarea noii generaţii);
  • Dacă această grabă nu era suficientă, OnePlus pregăteşte pentru vara acestui an un model mid-range, OnePlus Z, unul care să ofere aceeaşi experienţă de utilizare OxygenOS la un preţ mult mai mic. După eşecul numit OnePlus X, îmi aduc aminte că unul dintre fondatorii companiei, Carl Pei, a declarat că acest device a fost un eşec şi că îşi vor concentra toate eforturile pe ce ştiu ei să facă mai bine, adică modele premium. La câţiva ani distanţă strategia companiei este schimbată din mers, forţată de împrejurări. Personal cred că OnePlus Z nu era în plan în vara lui 2019, însă cum vânzările au început să scadă rapid din toamnă şi cum preţurile din zona flagship au tot crescut, mai marii companiei au decis să vină şi cu o variantă mai ieftină. Cum decizia a fost luată din scurt, OnePlus nu a avut timp să vină cu un OnePlus Z bine optimizat până în aprilie (pentru a-l prezenta cu celelalte modele) şi a trebuit să amâne lansarea pentru vară (aici mai este şi discuţia cu Qualcomm, însă aceasta poate să fie o simplă diversiune aruncată presei);
  • Cele mai noi surse susţin că parteneriatul dintre OnePlus şi McLaren a ajuns la final. Foarte probabil această colaborare era destul de costisitoare pentru OnePlus, iar în condiţiile în care vânzările sunt în cădere liberă, reprezentanţii companiei se văd nevoiţi să taie din costuri, mai ales cele neesenţiale.

Cam acestea ar fi cele 5 aspecte importante la care m-am gândit şi pe baza cărora am putea concluziona că situaţia OnePlus (mai ales cea financiară) este destul de dificilă.

Ca o paranteză de final, ar mai exista încă un semn ce arată o uşoară disperare. Săptămâna aceasta am comandat câteva accesorii de la ei de pe site, iar după ce mi-a fost procesată comanda, am primit un mail de la ei prin care îşi cereau scuze că pe fondul unor probleme tehnice mi-au tras din card în plus 0.01 eurocenţi (adică 0.048 lei) şi pentru această eroare îmi oferă un voucher de 10 dolari (ciudat că nu euro). Ştim că accesoriile OnePlus nu sunt deloc ieftine şi probabil profitabilitatea este ridicată, iar prin această strategie încearcă să atragă utilizatorii să mai cumpere ceva.

Subiectul mi se pare interesant, de actualitate, aşa că vă aştept la discuţii în zona de comentarii.