Smartphone

Un CPU dual-core aduce și un plus de performanță. Am testat multe telefoane dual-core și nu am dat de un lag așa evident ca la unele telefoane Android cu CPU single core. S-ar putea ca un CPU Mediatek dual-core + 512 MB RAM să nu ruleze jocurile cu o grafică mai elaborată din Play Store și, uneori, să aibă lag în meniu sau atunci când este pus să facă mai multe sarcini în mod simultan (Ex: update-urile aplicațiilor instalate pe smartphone, etc).

1. Sony Xperia U – 799 lei la eMAG

Sony-Xperia-U

Cred că este unul dintre cele mai cumpărate telefoane sub 200 de euro. Punctele sale PRO ar fi display-ul de 3.5 inch cu rezoluție 480×854 pixeli, procesor dual-core NovaThor U8500 la 1 GHz, Mali-400 GPU, 512 MB RAM, cameră de 5 Megapixeli cu stabilizare de imagine și filmare HD. Un punct slab ar fi capacitatea de stocare și asta pentru că nu dispune de slot pentru microSD. Bateria sa este de 1320 mAh, 110 gr.

Iese în evidență prin dimensiunile compacte, hardware puternic pentru această categorie de preț, experiența Sony la capitolul fotografie & video.

2. Allview AllDro P5 – 799 lei la eMAG

Allview-P5-AllDro-2

O altă vedetă între smartphone-urile cu Android, dar pe nișa dual-sim. Acest smartphone se vinde bine atât în oferta operatorului de telefonie Cosmote cât și la magazinele online. Aduce un display IPS de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli, baterie de 1800 mAh, cameră de 8 Megapixeli, procesor Mediatek dual-core la 1 GHz, 512 MB RAM, slot pentru microSD. Rulează Android 4.0 ICS.

3. LG Optimus 2X / Two – 849 lei la QuickMobile

LG-Optimus-2X

Se găsește doar la câteva magazine online. A fost primul telefon cu CPU dual-core și Android. A intrat și în Cartea Recordurilor, dar nu la fel de bine a stat și la vânzări. A debutat cu 2.2 Froyo, a primit treptat 2.3 Gingerbread și acum 4.0 ICS. Cred că la această versiune software va și rămâne. LG a utilizat un CPU Tegra 2 la 1 GHz, 512 MB RAM, 8 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD, cameră de 8 Megapixeli ce filmează la 1080p, baterie de 1500 mAh, display IPS de 4 inch cu rezoluție 480×800 pixeli.

4. Samsung Galaxy Ace 2 – 876 lei pe evoMAG

galaxy-ace-2

Se poziționează ca unul dintre smartphone-urile de volum ale companiei sud-coreene pe plan local. Integrează un display PLS TFT de 3.8 inch cu rezoluție 480×800 pixeli, procesor NovaThor U8500 dual-core la 800 MHz, 768 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD, Android 4.1 Jelly Bean, baterie de 1500 mAh, cameră de 5 Megapixeli și frontală de 0.3 Megapixeli, Mali-400 GPU.

Nu-i rău deloc ca și hardware. Este puțin cam scump și doar cu o promoție de moment ajunge la 876 lei.

5. Samsung Galaxy S Advance – 999 lei pe evoMAG

Samsung-Galaxy-S-Advance-I9070-25-630x418

Un alt smartphone cu vechime ca și LG Optimus 2X / Two. La fel ca și Samsung Galaxy Ace 2 și Sony Xperia U la nivel de CPU + GPU mizează pe NovaThor U8500 la 1 GHz + Mali-400.

Se adaugă 768 MB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD. A primit update la Android 4.1 Jelly Bean. Camera sa are 5 Megapixeli și frontală de 1.3 Megapixeli, baterie de 1500 mAh, 120 gr, display Super AMOLED de 4 inch cu rezoluție 480×800 pixeli.

Care dintre cele cinci telefoane vi se pare mai atractiv?