Smartphone

În anul curent au fost lansate foarte multe telefoane puternice din punct de vedere hardware, însă aproape toate suferă de aceeaşi boală: preţ foarte ridicat. Eu spun că acest lucru este normal în anumite limite deoarece sunt aplicate tehnologii noi, iar acestea costă. În plus producătorii scad valoarea de achiziţie a fiecărui terminal de generaţie mai veche o dată cu trecerea timpului.

Există smartphone-uri care se devalorizează mai repede, altele care se menţin în jurul unei valori constante pentru o perioadă mai lungă de timp. Un exemplu de scădere rapidă a preţurilor este dat de telefoanele LG, în timp ce exemple de producători care ţin la preţ sunt Samsung sau Apple. În continuare vă voi prezenta evoluţia de preţ din România pentru cele mai puternice smartphone-uri lansate anul acesta.

5. Huawei P8

huawei p8

Cel mai puternic smartphone Huawei existent în România a fost lansat în luna aprilie a acestui an. Acest terminal a avut un preţ mediu la lansare de aproximativ 2400 lei, iar la sfârşit de august preţul mediu pentru acest device este de 2100 lei. În 4 luni de la prezentarea oficială, preţul pentru Huawei P8 s-a micşorat cu 10-12%.

Specificații complete pentru Huawei P8:

– display IPS de 5.2 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor HiSilicon Kirin 935 de tip octa-core pe ARM Cortex-A53 cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, Mali-T628 GPU, 3 GB RAM, 16 sau 64 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Android 5.0.2 Lollipop;

– dual-sim, 4G / LTE, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, A-GPS și GLONASS, radio FM;

– 13 Megapixeli, OIS, autofocus, LED flash, geo-tagging, touch focus, detecție a feței și a zâmbetului, panorama, HDR, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;

– baterie de 2680 mAh, 144 gr., 6.4 mm grosime.

4.  Samsung GALAXY S6 Edge

Samsung-GALAXY-S6-Edge-22-950x490

Chiar dacă din punct de vedere hardware acest smartphone este aproape identic cu Samsung Galaxy S6, design-ul său unic în lume la ora actuală îi creşte destul de mult valoarea. După lansarea din cadrul MWC Barcelona 2015, terminalul a poposit în România la un preţ mediu de 3800 lei. La câteva luni de la lansare, Samsung Galaxy S6 Edge are un preţ mediu de 3100 lei, adică o scădere de 18%. Acest terminal rămâne în continuare unul dintre cele mai scumpe de pe piaţă.

Specificații complete pentru Samsung GALAXY S6 Edge:

– display Super AMOLED de 5.1 inci cu rezoluție Quad HD / 2560×1440 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, sticla o regăsiți și pe spatele smartphone-ului;

– procesor Exynos 7420 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu  4 x ARM Cortex-A57 la 2.1 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, Mali-T760 GPU, 3 GB RAM, 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD;

– Android 5.0.1 Lollipop cu TouchWiz UI;

– 4G cu viteze în download de până la 300 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, Beidou;

– 16 Megapixeli, OIS, autofocus, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 60 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p;

– baterie de 2600 mAh, 132 gr. și 7 mm grosime.

3. Samsung GALAXY S6

Samsung-GALAXY-S6-21-950x490

Pentru Samsung Galaxy S6 vânzările nu au decurs aşa cum se aştepta compania sud-coreeană, iar acest lucru se datorează în special preţului de comercializare ridicat. În România smartphone-ul a plecat la drum cu un preţ mediu de 3200 lei, iar la 6 luni de la prezentarea oficială Samsung Galaxy S6 are un preţ mediu de 2600 lei (o scădere cu 19%).

Specificații complete pentru Samsung Galaxy S6:

– display Super AMOLED de 5.1 inci cu rezoluție Quad HD / 2560×1440 pixeli, 577 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, sticla o regăsiți și pe spatele smartphone-ului;

– procesor Exynos 7420 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu  4 x ARM Cortex-A57 la 2.1 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, Mali-T760 GPU, 3 GB RAM, 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD;

– Android 5.0.1 Lollipop cu TouchWiz UI;

– 4G cu viteze în download de până la 300 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, Beidou;

– 16 Megapixeli, OIS, autofocus, filmează la 2160p cu 30 fps, la 1080p cu 60 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli ce filmează la 1080p;

– baterie de 2550 mAh, 138 gr. și 6.8 mm grosime.

2. LG G4

LG-G4-51-630x500

LG G4 a fost lansat în luna mai şi încă de la prezentarea oficială mulţi au considerat că preţul de comercializare este uşor piperat (649 dolari versiunea cu capac din plastic). În România preţul mediu pentru acest telefon a fost de 2800 lei, iar 3 luni de la lansare acesta a ajuns la aproximativ 2200 lei. Din punct de vedere procentual, preţul a scăzut cu 22%.

Specificații complete pentru LG G4:

– display IPS Quantum Display uşor curbat (Slim Arc design) de 5.5 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), o densitate a pixelilor de 538 ppi și protejat cu Corning Gorilla Glass 4;

– procesor Qualcomm Snapdragon 808 de tip hexa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz și 2 x ARM Cortex-A57 la 1.8 GHz, accelerator grafic Adreno 418, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Android 5.1 Lollipop cu LG UX 4.0;

– 4G cu viteze de până la 300 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, A-GPS și GLONASS, port infraroșu, radio FM stereo cu RDS, microUSB, jack de 3.5 mm;

– 16 Megapixeli cu senzor de 1.26 inci, deschidere f/1.8, stabilizare optică de imagine OIS 2.0 pe 3 axe, dual-LED flash, detecție a feței, HDR, sunet stereo, filmare în format 4K, cameră frontală de 8 Megapixeli ce filmează la 2160p;

– baterie de 3000 mAh ce poate fi încărcată wireless prin intermediul unui capac special, 155 grame și grosime de 9.8 mm.

1. HTC One M9

HTC-One-M9-14-950x490

Flagship-ul companiei taiwaneze a fost prezentat oficial la 1 martie în cadrul MWC Barcelona 2015. În România acesta a ajuns o lună mai târziu la un preţ mediu de 3300 lei. La 5 luni de la apariţia pe meleagurile autohtone, preţul mediu pentru HTC One M9 este de 2500 lei, adică o scădere cu 25% a preţului practicat iniţial.

Specificațiile complete pentru HTC One M9:

– display SuperLCD3 de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli;

– procesor Qualcomm Snapdragon 810 de tip octa-core pe arhitectură big.LITTLE cu 4 x ARM Cortex-A57 la 2 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, Adreno 430 GPU, 3 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Android 5.0 Lollipop cu Sense UI 7.0;

– 4G cu viteze în download de până la 450 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, Wi-Fi direct, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, radio FM stereo cu RDS, A-GPS și GLONASS;

– cameră principală de 20.7 Megapixeli, autofocus, dual-LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 4 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;

– baterie de 2840 mAh, 157 gr. și 9.7 mm grosime.

În realizarea acestui top am selectat cele mai ieftine versiuni ale fiecărui telefon şi am făcut o medie de la mai mulţi retaileri autohtoni.