Am selectat 5 produse ce cred că ies în evidență în mod pozitiv prin experiența de utilizare oferită, mai ales la prețul afișat în cadrul celui mai mare magazin online românesc.

1. Laptop gaming ASUS TUF Dash F15 cu placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti4999 lei;

Au apărut și laptopurile cu plăci grafice RTX30 din seria entry, iar ASUS TUF Dash F15 se duce direct în această clasă de produse. Îmi place designul său, ce nu amintește în mod direct de un notebook de gaming cu excepția tastelor WASD ce au fost scoase în evidență. Îl poți lua la serviciu, în deplasare, iar pe acasă îl aduci în sesiuni de gaming etc. Mi se pare că un laptop de gaming este cu adevărat polivalent prin prisma faptului că au ceva putere de procesare & portabilitatea adusă la pachet.

ASUS TUF Dash F15 are display IPS de 15.6 inch cu rată de refresh la 144Hz, procesor Intel Core i7-11370H de tip quad-core la 3.3 GHz ce urcă cu Turbo Boost la 4.8 GHz, dezvoltat într-un proces de litografiere pe 10nm, placă grafică NVIDIA GeForce RTX 3050 Ti cu 4 GB de tip GDDR6 dedicat, 8 GB RAM și suport de până la 32 GB RAM la 3200MHz, difuzoare stereo cu DTS de 4W, Thunderbolt v4, HDMI 2.0, 3 x USB 3.2 Type-A, RJ-45, jack combo, Wi-Fi ax de tip 2×2 și bluetooth 5.1. Are adaptor de 200W, 2 kg și dimensiuni de 360 x 252 x 19.9 mm.

2. Televizor Samsung 75TU71723699 lei;

Nu m-a interesat neapărat care este diagonala televizorului de acasă. Asta pentru că nu petrec mult timp în fața sa, abia am timp să-l deschid și să mă uit pentru câteva minute la un documentar sau cine știe ce film sau serial pe Netflix etc.

De curând am primt la test modelul Samsung QN90AA de 75 inci. Ecranul imens = excelent în ce privește experiența de utilizare. M-am uitat de curiozitate care este cel mai ieftin pe diagonala de 189 cm, iar spre surpriza mea am descoperit un smart TV de la Samsung. Am crezut că voi găsi un B-brand, dar presupun că B-brandurile nu se avântă spre această diagonală.

Este un smart TV în generație 2020, rezoluție 4K și HDR 10+ & HLG, Dolby Digital și putere de 20W RMS pentru difuzoarele integrate etc. Dacă ai unde să-l poziționezi în locuință, merită fiecare leu investit.

3. Brățară fitness Huawei Band 6 – 299 lei;

A fost lansată de curând, iar prețul de 299 lei mi se pare de-a dreptul best-buy pentru ceea ce aduce la pachet. Are display AMOLED de 1.47 inch, bluetooth 5.0, senzor pentru măsurarea continuă a pulsului, senzor ce analizează somnul, senzor pentru SpO2, monitorizează până la 96 de tipuri de activități sportive, autonomie de până la 2 săptămâni etc.

4. Căști Apple AirPods 2 – 649 lei;

Nu este cel mai bun preț din România, cred că s-ar putea să le găsiți cu 40 – 50 lei mai puțin la magazine mai puțin cunoscute. Am remarcat că prețul de 649 lei este promovat de către eMAG & majoritatea shop-urilor locale.

Dacă folosești iPhone, Apple AirPods 2 sunt cele mai bune căști în această categorie de preț. Poți alege și căști de la Huawei cum ar fi FreeBuds 4i sau de la Samsung – Buds Live, dar AirPods 2 rămân achiziția făcută la siguranță.

5. Tastatură gaming Razer Huntsman Mini 509.99 lei;

Sunt utilizator de tastatură minimalistă – Magic Keyboard. Nu-mi plac tastaturile mari și voluminoase, cu numpad și dimensiuni de-ți ocupă spațiu mare pe birou.

Razer are o tastatură de gaming mecanică minimalistă. La a doua privire am remarcat o ciudățenie, lipsesc butoanele de direcție din colțul stânga (poți programa orice tastă după cum dorești). Folosește un cablu USB Type-C, comutatoare optice Razer, taste retroiluminate individual, construcție din aluminiu etc.