Mai este puțin și începe o mică nebunie în jurul zilei de 8 martie – Ziua Internațională a Femeii. Un telefon mobil nou s-ar putea să fie o idee excelentă, un cadou ce punctează la partea practică. 

Am ales 5 modele ce au preț bun, dimensiuni compacte și ar trebui să ruleze majoritatea aplicațiilor și jocurilor din Google Play fără nicio problemă. Nu m-am dus în segmentul high-end și am preferat să scot în față modele din segmentele low-cost și mid-range.

5. Xiaomi Redmi 5a – 467 lei;

Îl găsiți și în varianta pe roz pentru doamne și domnișoare, iar la suma investită îl consider drept un veritabil best-buy. Nu iese neapărat în evidență prin cine știe ce artificii de design, dar aș spune că are un corp elegant fabricat din aluminiu și specificații bune pentru 100 de euro (Qualcomm Snapdragon 425, 2 GB RAM și 16 GB stocare, cameră de 13 Megapixeli cu f/2.2, baterie de 3000 mAh și Android 7 cu MIUI 9);

4. Huawei Honor 6a – 690 lei;

Honor 6a Pro este rivalul lui Xiaomi Redmi 5a în China, iar duelul celor două terminale a ajuns și pe bătrânul continent. Avantajul lui Honor 6a Pro este dat de procesorul Qualcomm Snapdragon 430 de tip octa-core, și aici sunt mai multe versiuni de culoare, configurații hardware cu 2 sau 3 GB RAM, cu 16 sau 32 GB stocare. Rulează Android 7.0 Nougat cu Emotion UI 5.1 și din ce am testat de-a lungul timpului și smartphone-urile mai ieftine ale Huawei se micșă bine la nivel de interfață grafică. Honor 6a este unul dintre puținele telefoane ale Huawei cu hardware Qualcomm.

3. Huawei Honor 8 Lite – 741 lei;

Îl consider un mid-range, are o singură scăpare – 16 GB stocare, dar dispune de slot pentru cardurile microSD. În rest aduce cameră de 12 Megapixeli cu f/2.0, display de 5.2 inch cu rezoluție FHD, procesor Kirin 655 de tip octa-core și 3 GB RAM etc.

2. Sony Xperia X – 1291 lei;

Este lansat în februarie 2016, dar de la 6.0 Marshmallow a tot mers spre versiunile mai noi de Android, iar acum cei ce-l pornesc pentru prima dată îl pot aduce până la Android 8.0 Marshmallow Oreo Este un smartphone compact, cu un design elegant ce mizează pe materiale de bună calitate și eleganță prin simplitate a liniilor. Nu este de-a dreptul excelent la nivel de cameră foto și video, dar în categoria de preț 1200 lei aș spune că se descurcă onorabil.

1. Huawei Honor 9 – 1669 lei;

Atrage atenția prin designul său, cu sticlă în partea spate și reflexii interesante. A primit update la Android 8.0 Oreo, iar pentru 1669 lei primești un telefon complet la nivel de putere de procesare, cameră foto și video, interfață grafică optimizată.

Linkurile duc spre un magazin online – ro.mobileshop.eu, ce livrează și în țara noastră. Dacă aveți feedback în ce-l privește, secțiunea de comentarii vă aparține.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.