Software

Pentru majoritatea reţelelor de socializare funcţia de editare a unei postări este o banalitate, însă nu şi pentru Twitter. Până acum oficialii companiei nu au fost de acord cu o astfel de funcţie, deoarece aceştia considerau că o editare ar putea modifica sensul unui tweet care între timp a devenit viral.

La doar câteva zile de când Elon Musk a devenit cel mai mare acţionar extern al Twitter şi la doar câteva ore după ce acelaşi Elon Musk şi-a întrebat fanii dacă vor un buton de editare pe platformă, compania a anunţat că lucrează la o astfel de funcţie şi că aceasta va fi disponibilă spre sfârşitul acestui an membrilor Twitter Blue.

Abonaţii serviciului premium Twitter nu vor avea exclusivitate, ci doar vor fi primii care vor putea edita postările. După perioada de testare, funcţia va fi disponibilă tuturor utilizatorilor (probabil prin 2023).

Reprezentanţii Twitter susţin că se lucrează la această funcţie încă din 2021, însă rămâne curios de ce au anunţat acest lucru doar după ce Elon Musk a apărut în peisaj.

Sursa: theverge.com

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.