Jocuri si Aplicatii

Zilele acestea, Ubisoft România a anunţat pe Facebook că vor porni o campanie numită Playtest prin care orice pasionat de jocuri va putea să participe la anumite sesiuni între 2 şi 8 ore, în care vor testa diverse jocuri aflate în dezvoltare.

Rolul acestei campanii este de a observa reacţiile gamerului obişnuit într-un mediu de joc normal. Participând la aceste sesiuni, aveţi posibilitatea de a testa jocuri aflate în dezvoltare. În plus, în urma participării puteţi contribui cu idei la jocurile testate şi la final primiţi un joc Ubisoft.

Câteva cuvinte pentru cititorii Gadget.ro despre proiectul Playtest?

Departamentul de playtest a fost înfiinţat în Ubisoft România în anul 2012 iar scopul lui este de a aduce gamerii mai aproape de developeri. Pentru prima dată în România, un studio de game development pune faţă în faţă gamerii şi producătorii de jocuri.

Pe parcursul unei sesiuni de playtest, gamerii vor juca un anumit nivel, o hartă sau se vor concentra pe un feature specific dintr-un joc nelansat, aflat încă în stadiul de producţie. În anumite cazuri vor trece chiar prin tot jocul. În permanenţă vor fi monitorizaţi de observatorii nostri şi de câte un designer implicat în dezvoltarea jocului testat de noi. Le sunt urmărite gesturile, reacţiile, intenţiile şi, mai ales, modul în care gamerii joacă în mod normal. Nu în ultimul rand, la sfârşitul sesiunii de playtest, va fi completat un formular de feedback ce se va concentra pe scopul playtestului.

Îi invităm astfel pe toţi cei pasionaţi de jocuri video să se înscrie în baza noastră de date. În funcţie de experienţa lor pe un anume joc sau pe un tip specific de joc, îi vom invita la o sesiune de playtest unde vor avea ocazia să cunoască echipele de dezvoltare din România şi să vadă care este atmosfera într-un studio unde se creează jocuri video.

Aţi mai demarat această campanie şi în alte ţări?

În acest moment, sunt 11 studiouri Ubisoft în care activează câte un department de playtest. Astfel, aceste campanii se desfăşoară atât în Canada şi America, cât şi în Europa şi China.

Ce succes a avut?

Gamerii sunt deosebit de încântaţi de posibilitatea de a juca un nivel al unui joc nelansat încă pe piaţă. Din acest motiv, putem spune că acest tip de campanie se bucură de un succes ridicat printre gameri.

Cum a fost feedbackul?

Feedback-ul primit este pozitiv. Oamenii care ne vizitează în cadrul sesiunilor de playtest au un aport deosebit la modelarea jocului, atât prin ideile noi pe care ei le exprimă, cât şi prin faptul că designerii au ocazia de a vedea cu ochii lor, în timp real, care sunt problemele întâmpinate de jucători.

Pe ce platforme se vor efectua sesiunile de playtest?

În funcţie de joc, sesiunile se vor efectua atât pe PC, cât şi pe console Xbox 360, PS3 sau Wii U.

Se vor testa doar jocurile create în birourile Ubisoft din România?

Jocurile dezvoltate de Ubisoft România reprezintă prioritatea noastră principală. În orice caz, în funcţie de timpul pe care îl vom avea la dispoziţie, îi vom ajuta şi pe colegii din alte studiouri, şi vom prelua sesiuni de playtest pentru proiecte dezvoltate în alte ţări.

Câţi gameri s-au înscris până acum?

În acest moment avem aproximativ 1000 de gameri în baza de date. Pe zi ce trece numărul acestora se măreşte, lucru care nu poate decât să ne bucure.

Care sunt criterile după care selectaţi participanţii?

Participanţii sunt selectaţi în funcţie de experienţa lor pe un anume joc sau brand, tipul de jocuri agreate, precum şi numărul de ore din săptămână pe care le petrec jucându-se. Uneori avem nevoie de gameri hardcore, alteori sunt necesari jucători cu o experienţă limitată, pentru a putea observa dacă jocul este accesibil.

Din păcate, această campanie este disponibilă doar pentru cei care locuiesc în Bucureşti sau au posibilitatea de a veni în capitală pentru a lua parte la această campanie. Eu unul consider că este o bună oportunitate de a vedea cum lucrează o astfel de companie şi veţi avea multe de învăţat. Formularul de înscriere îl găsiţi pe site-ul lor.

Îi mulţumesc dlui. Răzvan Anton, Şeful Departamentului Playtest al Ubisoft România pentru interviul acordat.