Smartphone

Ulefone Armor 5 a fost anunţat oficial în urmă cu doar câteva ore. Producătorul chinez promovează acest smartphone ca fiind primul telefon inteligent din lume de tip rugged cu breton.

După ce am aruncat un ochi asupra detaliilor, am observat că din punct de vedere hardware Ulefone Armor 5 este aproape identic cu Ulefone X, device al cărui review l-am publicat în weekendul trecut. Există totuşi câteva noutăţi, iar aici aş menţiona:

  • certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf;
  • aplicaţii outdoor dedicate;
  • design diferit, construcţie mult îmbunătăţită;
  • baterie de 5000 mAh care promite o autonomie pe măsură;
  • conectivitate NFC.

Restul specificaţiilor sunt identice, aşa că pentru puteţi citi review-ul modelului Ulefone X pentru a vă face o idee cât de bine se va mişca Ulefone Armor 5.

Preţul standard pentru acest smartphone va fi de 249.99 dolari, însă în etapa de precomandă ce va începe pe 6 august sunt sigur că va fi mult redus (sper la un 199.99 dolari). Mai multe detalii pe ulefone.com.

Specificaţii complete pentru Ulefone Armor 5:

  • display IPS de 5.85 inch cu rezoluție HD+ (1512×720 pixeli), aspect 18.9:9, breton, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor MediaTek Helio P23 de tip octa-core tactat la 2.0 GHz, Mali-G71 MP2 GPU, 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare + slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB;
  • Android 8.1 Oreo;
  • dual-sim, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, USB Type-C, NFC, GPS, Glonass, A-GPS, radio FM, cititor de amprentă, Face ID, certificare IP68;
  • cameră foto duală 16 Megapixeli + 5 megapixeli cu senzor Sony IMX135, deschidere f/2.2, autofocus, LED flash şi cameră frontală 13 megapixeli cu deschidere f/2.4 şi LED flash;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare wireless, 12.6 mm grosime și 228 gr. greutate.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.