Smartphone

La sfârşit de septembrie producătorul chinez Ulefone lansa primul său smartphone borderless pe 3 laturi: Ulefone MIX. Noul telefon este disponibil pe negru şi albastru, culoarea din urmă integrând un spate din sticlă cu Dazzling Lumia Effect care reflectă lumina diferit obţinându-se astfel mai multe nuanţe de albastru.

Din punct de vedere hardware, device-ul Ulefone se remarcă prin procesorul MediaTek MT6750T, cei 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare, dar şi prin camera foto duală (13 + 5 megapixeli), bateria de 3300 mAh sau scanner-ul de amprentă foarte rapid. Ulefone MIX este echipat cu Android 7.0 stock şi are în etapa de precomandă un preţ foarte bun.

Până pe 15 octombrie vă puteţi rezerva un Ulefone MIX pentru doar 139.99 dolari (545 lei fără TVA), sumă la care se mai adaugă cadouri în valoare de 30 dolari (folie de protecţie, husă din silicon şi suport de birou). Unul dintre retailerii parteneri este gearbest.com, însă mai multe detalii despre această campanie de precomandă puteţi găsi pe ulefone.com.

Specificaţii complete pentru Ulefone MIX:

  • display IPS de 5.5 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass 3 şi borderless pe 3 laturi;
  • procesor octa-core MediaTek MT6750T pe 64 biţi, ARM Mali-T860 MP2 GPU, 4 GB memorie RAM DDR4 şi 64 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB);
  • Android 7.0 Nougat stock;
  • 4G, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, jack de 3.5 mm, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor;
  • cameră foto duală 13 megapixeli + 5 megapixeli cu senzor Sony IMX258, deschidere f/2.2, PDAF, flash dual-LED, HDR şi cameră frontală de 13 megapixeli (prin interpolare) cu deschidere f/2.2;
  • baterie de 3300 mAh cu încărcare rapidă, 8.7 mm grosime şi 173 g. greutate.