Unul dintre cele mai tari laptopuri cu care am luat contact în ultimul timp este cu siguranță cel despre care vă aduc câteva impresii în rândurile următoare. A fost deja lansat în țara noastră, la doar o săptămână după prezentarea globală, și poate fi găsit în magazinele de specialitate, iar eu am primit un exemplar pentru review. Așadar, va fi și o prezentare completă, dar am vrut să ofer și primele impresii la cald, înainte de a veni cu o analiză detaliată, precum și cu un review video, care durează ceva mai mult până sunt finalizate.

ASUS Zenbook S 13 OLED, cu nume de cod UX5304, este disponibil în România doar în culoarea de carcasă Basalt Grey (precum cea din imagini) și vine în două versiuni ce se diferențiază strict la cantitatea de memorie RAM – 16 GB LPDDR5 (UX5304VA-NQ113X) și 32 GB LPDDR5 (UX5304VA-NQ138X). În rest, același ansamblu hardware ce are în centru un procesor Intel Core i7-1355U și cu 1 TB spațiu de stocare, reprezentat de un SSD în format M.2 NVMe PCIe 4.0.

Haideți să vedem mai întâi cu ce atrage de la primul contact. Păi fix cu ceea ce se scoate cel mai tare în evidență în prezentările oficiale.

ASUS Zenbook S 13 OLED este foarte subțire, chiar dacă nu are tocmai 1 cm, ci 1.09 cm, și poate părea inițial fragil. Doar că, ce să vezi, este mult mai rigid structural decât ai fi putut crede. Nu doar atât, dar când îl ridici în mână prima dată, practic te încordezi ceva mai tare decât ar fi fost nevoie, fiindcă la 1 kg nu ai nevoie deloc de forță :). Și chiar dacă este atât de subțire și de ușor, ASUS Zenbook S 13 OLED respectă certificarea de grad militar MIL-STD-810H, pentru rezistență crescută la șocuri, vibrații, temperaturi și umiditate extreme.

Mai mult, acest ultrabook nu face compromisuri  pe partea de conectivitate. Pe Wi-Fi există standard 6E, dar mai importante sunt porturile fizice. Pe lângă cele două porturi USB-C compatibile Thunderbolt 4 și PowerDelivery, există port HDMI 2.1 și USB-A 3.2 Gen2.

Ultimele două generează practic grosimea laptopului pentru zona cu tastatura, acolo fiind doar pe atât de gros pe cât să poată fi integrate aceste două porturi. Și, în plus, există și jack audio combo de 3.5 mm.

Nu trec la a prezenta altceva, înainte să amintesc și despre încărcătorul pe USB-C, ce este în acord total cu carcasa ultrabook-ului.

Adaptorul ce poate alimenta cu maxim 65W este mai mic și mai ușor decât al multor telefoane mobile, iar cablul detașabil USB-C la USB-C are o lungime de 2 metri, deci vei avea ceva spațiu de manevră chiar și când laptopul este la încărcat.

Doar că nu cred că va ajunge la priză atât de des, întrucât ASUS a reușit să integreze în acest șasiu atât de subțire o baterie de 63 Wh. Nu am avut  timp să văd cum se prezintă  exact la autonomie, dar ar trebui să fie peste medie.

Iar sub carcasă și-au mai făcut loc nu doar unul, ci două ventilatoare, parte a sistemului de răcire. O să vedem cum se descurcă la review, acum spun că se aud doar când sunt rulate sarcini ceva mai solicitate, în rest nici că le simți prezența.

Să nu uit de materialele folosite. Capacul ecranului este realizat dintr-un material inovator, invenție a inginerilor ASUS. Este un aliaj din aluminiu și magneziu cu proprietăți ceramice, ce se simte cu adevărat special la atingere, cumva ca suprafața unei pietre nu foarte poroase. Nu se prind prea ușor urmele degetelor pe acest material, dar apar. Cea mai mare parte a materialelor folosite în construcția acestui ultrabook sunt reciclate, iar asta îl face cel mai ecologic Zenbook fabricat vreodată de ASUS.

Ca prime impresii nu pot să trec peste ecran. OLED-ul în format 16:10, deci ceva mai înalt, cu rezoluție 2.8K (2880 x 1800 pixeli) este de nouă generație, una pe care ASUS o numește Lumina.

Vine cu certificare Pantone pentru redarea culorilor, precum și cu certificări Dolby Vision și VESA DisplayHDR True Black 500. Ce-i drept arată super, suficient de luminos (maxim 550 niți în peak) și există mai multe moduri de afișaj disponibile în utilitarul MyASUS, pe care le vom testa la momentul potrivit.

Tastatura nu a permis o cursă prea mare a tastelor. Normal, având în vedere cât de gros este laptopul, practic butoanele nu au cum să coboare decât foarte puțin în carcasă.

Acum scriu fix pe acest laptop și pot spune că mă pot obișnui. Touchpad-ul este foarte mare raportat la dimensiunile acestui ultrabook (129 x 81 mm) și este de tip ASUS ErgoSense Touchpad. Nu știu exact ce înseamnă asta, dar este precis și plăcut în utilizare.

Sincer nu știu ce să mai adaug acum, după doar 5 – 6 ore de folosință, dar voi veni cu detalii complete în cadrul review-ului. O să fie și un material video de prezentare, întrucât acest ultrabook chiar merită văzut din mai multe perspective :).

Închei cu prețurile, cel mai sensibil capitol. ASUS Zenbook S 13 OLED UX5304VA în versiunea cu 16 GB RAM are un preț recomandat de 7.900 de lei și fix la atât apare la vânzare pe eMAG.ro. Varianta cu 32 GB memorie LPDDR5 este mai scumpă cu circa 500 de lei. Ambele versiuni apar ca fiind în stocul celui mai mare magazin online din țara noastră.