Smartphone

Chiar dacă unor pasionaţi ca noi nu le convine noua strategie OnePlus, aceasta dă roade. Aşa zisa fuziune cu Oppo, diversificarea portofoliului şi prezenţa locală în multe pieţe importante, au adus pentru compania chineză rezultate excepţionale.

Pentru prima jumătate a anului (ianuarie – iunie) OnePlus anunţă o creştere a vânzărilor globale cu 257% vs aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările au fost excelente peste tot, însă în Statele Unite ale Americii (+428%) şi Europa (+304% trimestrul 2) acestea au explodat.

Pete Lau, co-fondatorul OnePlus, a afirmat că “În ciuda provocărilor globale, 2020 a fost un an remarcabil pentru OnePlus, deoarece ne-am actualizat strategia și ne-am extins baza de utilizatori. Anul acesta am continuat să ne consolidăm linia de flagship-uri printr-un pas important – construirea unui sistem de camere cu adevărat premium pentru OnePlus 9 și 9 Pro. De asemenea, am introdus produse și mai accesibile: linia de device-uri OnePlus Nord. Creșterea pe care o vedem acum demonstrează că abordarea noastră de a oferi o experiență premium la prețuri competitive este în conformitate cu nevoile comunității noastre.”

Această creştere rapidă se datorează în primul rând smartphone-urilor accesibile din seriile Nord şi Nord N. Acestea s-au comercializat deja în câteva milioane de unităţi la nivel global.

În curând vom primi la review cel mai nou dintre modele, OnePlus Nord 2 5G. Dacă vă interesează acest model, îl puteţi cumpăra deja de pe site-ul oneplus.com/ro.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.