Smartphone

Vă mai aduceţi aminte de OnePlus Concept One ? La începutul acestui an OnePlus a venit cu acest concept de smartphone ce permitea “ascunderea” senzorilor foto de pe spate. Detalii găsiţi în articolul dedicat.

Cei de la Vivo vor să extindă această idee şi să contruiască întreg spatele unui smartphone din această sticlă electrocromică. Un astfel de telefon va putea să îşi schimbe culoarea prin simpla apăsare a unui buton.

Tehnologia ce stă la baza acestei idei este încă la început, viitorul device Vivo cu sticlă electrocromică urmând a permite trecerea treptată de la albastru spre gri. Vorbim practic de o aşa zisă decolorare a device-ului, una destul de interesantă de altfel.

Sunt şanse foarte mari ca Vivo să lanseze acest telefon misterios chiar anul acesta. Nu ştiu exact cum funcţionează tehnologia din spate, însă aceasta oferă perspective interesante pentru viitor. Cum ar fi ca în câţiva ani să ne schimbăm culoarea smartphone-ului în ce nuanţă vrem printr-o simplă apăsare de buton ?

Sursa: twitter.com/UniverseIce